Acțiune

Avocații suceveni au protestat cu banderole albe în semn de solidaritate cu doi colegi condamnați la închisoare

Liviu Mihai, decanul Baroului de Avocați Suceava
Liviu Mihai, decanul Baroului de Avocați Suceava

Avocații suceveni s-au raliat protestului inițiat la nivel național în semn de solidaritate cu doi colegi condamnați la pedepse cu executare în dosarul Ferma Băneasa. Începând din 4 ianuarie, avocații suceveni intră la procese cu banderole albe pe mână, o altă formă de protest urmând a fi stabilită după ce soluția va fi motivată.
”Consiliul Baroului Suceava a luat act cu reală îngrijorare, atât de soluția de condamnare a unor avocați din cadrul Baroului București pentru fapte ce reprezintă, în realitate, activități specifice profesiei, dar și împrejurarea că autoritatea de lucru judecat a unor hotărâri judecătorești ar fi grav nesocotită în cursul derulării anchetei penale din dosarul finalizat cu hotărârea de condamnare menționată. Apreciem că aceste aspecte sunt de natură a afecta într-o manieră semnificativă nu doar libertatea și independența profesiei de avocat, dar și principiul securității raporturilor juridice, dreptul oricărei persoane la un proces echitabil și, nu în ultimul rând, independența Justiției”, se arată într-un comunicat semnat de Liviu Mihai, decanul Baroului de Avocați Suceava.
Prin același comunicat, Consiliul Baroului Suceava a decis să sprijine orice formă de protest care va fi adoptată în viitor la nivel național, ”în scopul protejării dreptului la apărare, a independenței și liberului exercițiu al profesiei, precum și al restabilirii încrederii publice în actul de justiție”.

Recomandări

Protest, ieri, în școlile sucevene. Sindicaliștii au purtat banderole albe, nemulțumiți de posibilitatea creșterii normei didactice de predare, scăderii veniturilor și nu numai

Proiectul UNBR „Fii Avocat în Școala Ta! FAST” la Liceul Tehnologic „Iorgu Vârnav Liteanu” din Liteni

”Clona” Baroului de Avocați, vinovată pentru dosarele în care așa-zișii avocați au intrat și au luat bani de la clienți