Autospeciale și echipamente ale IGSU scoase din funcțiune ar putea ajunge la serviciile județene



Autospeciale și echipamente ale IGSU scoase din funcțiune, dar și alte bunuri, inclusiv cele din rezervele Ministerului Administrației și Internelor, ar putea fi transmise serviciilor județene sau altor instituții publice, fără plată, potrivit unui proiect de hotărâre.
În nota de fundamentare a proiectului de Hotărâre de Guvern supus dezbaterii publice pe site-ul Ministerului Administrației și Internelor se arată că Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) urmează să renunțe la unele autospeciale și echipamente vechi.
În acest sens, serviciile județene pentru situații de urgență Covasna și Harghita și-au exprimat dorința de a primi, fără plată, aceste bunuri, având în vedere necesitatea dotării și eficientizarea activității lor.
Astfel, în Regulamentul privind organizarea și desfășurarea procedurilor pentru valorificarea bunurilor scoase din funcțiune, precum și a celor scoase din rezervele proprii, aflate în administrarea Ministerului Administrației și Internelor, se adaugă articolul 41 indice 1, ce prevede că „bunurile care nu au fost valorificate prin procedurile prevăzute la art. 6 pot fi transmise fără plată la alte instituții publice sau la unități de cult aparținând cultelor religioase recunoscute din România, în condițiile legii”.
Acest lucru s-ar întâmpla la solicitarea administrației publice locale.
„Publicitatea în vederea transmiterii fără plată a bunurilor scoase din funcțiune se realizează de către ordonatorul de credite care are în administrare respectivele bunuri”, se arată în proiectul de HG.
Proiectul de act normativ va fi în dezbatere publică până în 9 septembrie.