Vieți distruse

Autorul celui mai dramatic accident din acest an, trimis în judecată pentru trei infracțiuni, în stare de arest preventiv

Groaznicul accident rutier din a doua zi de Paște, de la Forăști
Groaznicul accident rutier din a doua zi de Paște, de la Forăști

Tânărul în vârstă de 25 de ani care a provocat groaznicul accident rutier din a doua zi de Paște, de la Forăști, soldat cu decesul unei femei și cu rănirea gravă a fiicei acesteia, în vârstă de nici 4 ani, a fost trimis în judecată de procurorii de la Fălticeni, de după gratii, fiind arestat preventiv.
Inculpatul va fi judecat pentru nu mai puțin de trei infracțiuni, iar arestul preventiv i-a fost prelungit ultima oară chiar vineri, 13 iunie, de către magistrații de la Judecătoria Fălticeni.
Există așadar posibilitatea ca Relu Ionuț Tătărușanu să își afle pedeapsa de după gratii, dacă arestul îi va mai fi prelungit iar procesul va decurge într-un termen rezonabil.
Asta cu atât mai mult cu cât, după schimbarea legislației, autorul unui accident mortal cu circumstanță agravantă (conducere fără permis în cazul de față) nu poate fi condamnat, dacă este găsit vinovat, decât cu executare.
– Un teribil accident. Viteza cu care circula șoferul a șocat
Pe 21 aprilie 2025, o tânără și fiica sa au fost lovite de un BMW pe drumul județean 208E, pe raza satului Forăști. Pe imaginile surprinse de o cameră de supraveghere montată în zonă s-a putut observa că mașina circula cu viteză foarte mare.
Imaginile au șocat pur și simplu și au denotat cu cât de multă inconștiență pot rula unii ”șoferi”, în localitate, mai mult într-o zonă unde erau mai multe mașini parcate și persoane în afara carosabilului.
Trebuie subliniat în context că și copila a țâșnit pe drum, pe lângă o mașină parcată, iar mama a fugit după ea, pentru a o salva.
A urmat un impact extrem de violent, în urma căruia cele două au fost proiectate la mare distanță.
Tânăra care a murit, încercând să își salveze fiica, se numea Raluca Spatariu și era originară din Drăgușeni.
La volanul mașinii care a provocat accidentul se afla Relu Tătărășanu, un tânăr în vârstă de 25 de ani, din comuna Cristești, județul Iași.
Cauza care a determinat producerea accidentului a fost ieșirea în drum a copilei, urmată de mamă, care a vrut să o salveze. Tot la fel de evident este și faptul că șoferul circula cu viteză mare, fapt care a fost factorul favorizant la producerea tragediei.
Conform unei expertize, dacă șoferul ar fi rulat cu o viteză măcar apropiată de limita prevăzută în localitate, tragicul accident, provocat de ieșirea copilului pe partea carosabilă, ar fi putut fi evitat.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat că șoferul avea dreptul de a conduce suspendat pentru alte abateri la regimul rutier.
Femeia a intrat în stop cardio-respirator și i s-au aplicat manevre de resuscitare, însă fără succes, iar echipajul medical a declarat decesul.
– Copila s-a recuperat total din punct de vedere neurologic
În urma impactului deosebit de violent, copila a ajuns în stare gravă la spital. Din fericire, veștile referitoare la starea de sănătate a fetiței sunt bune.
După cum am mai arătat în Monitorul de Suceava, micuța a fost externată din spital în data de 1 mai, recuperată neurologic.
Micuța urmează să fie evaluată în următoarea perioadă în Ambulatoriul de Chirurgie Pediatrică și în cel de Neurochirurgie.
Ionuț Relu Tătărușanu va fi judecat pentru comiterea infracțiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă și conducere fără permis.
Procesul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Fălticeni, prima instanță care va judeca acest caz.
Inculpatul se bucură de prezumția de nevinovăție, până la o sentință definitivă a instanțelor de judecată.

Groaznicul accident rutier din a doua zi de Paște, de la Forăști
Groaznicul accident rutier din a doua zi de Paște, de la Forăști
Groaznicul accident rutier din a doua zi de Paște, de la Forăști
Groaznicul accident rutier din a doua zi de Paște, de la Forăști

Recomandări

Tânăr beat și fără permis, în arest după ce a sustras o mașină și a provocat un accident cu trei răniți

Șoferul care ar fi provocat accidentul mortal de la Frătăuți, reținut în arest 24 de ore, apoi plasat sub control judiciar

Șoferul care ar fi provocat nenorocirea de la Frătăuți, reținut în arest. Se așteaptă rezultatul privind suspiciunea de consum de droguri

Un șofer beat, care a părăsit locul accidentului, a primit un nou mandat de arestare, deși a fost la un pas de a reveni acasă de două ori

Un șofer beat, care a părăsit locul accidentului, a primit un nou mandat de arestare, deși a fost la un pas de reveni acasă de două ori
Un șofer beat, care a părăsit locul accidentului, a primit un nou mandat de arestare, deși a fost la un pas de reveni acasă de două ori

Tată în stare gravă, după ce mașina în care se afla alături de copilul de 3 ani a fost aruncată pe sens opus de un șofer neatent

Autorul accidentului în care a murit fratele său, arestat preventiv pentru ucidere din culpă și alcoolemie de 2,5 la mie

Autorul accidentul în care a murit fratele său, arestat preventiv pentru ucidere din culpă și alcoolemie de 2,5 la mie
Autorul accidentul în care a murit fratele său, arestat preventiv pentru ucidere din culpă și alcoolemie de 2,5 la mie