Identificați

Autorii țepelor prin metoda „șmen”, prinși de polițiști

Indivizii care au lăsat fără 72 de milioane de lei vechi trei persoane credule din Suceava, trăgându-le țepe prin metoda „șmenului”, au fost găsiți de polițiști. Toată suma „trasă” de la victime a fost recuperată, cei doi autorii ai înșelăciunilor, Gheorghe Postolache, în vârstă de 33 de ani, și Robert Postolache, în vârstă de 28 de ani, ambii din municipiul Roman, județul Neamț, (fără nici o legătură de rudenie între ei), fiind cercetați penal în stare de libertate pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune. În perioada septembrie-noiembrie 2006, trei suceveni din mediul rural, doi bărbați și o femeie, au reclamat la poliție faptul că au fost lăsați fără sume cuprinse între 17 și 40 de milioane de lei vechi. Victimele erau racolate din incinta băncilor din municipiu, unde veneau să schimbe valută în lei.
– „Dibuiți” de camerele video
Polițiștii aveau să ajungă la infractori folosindu-se de două înregistrări video, una provenind dintr-o bancă, iar alta dintr-un magazin, în care cei doi „meseriași” apar chiar în timp ce-și păcălesc victimele. Cei doi, cunoscuți cu antecedente penale, sunt bănuiți că ar fi săvârșit înșelătorii asemănătoare și în alte județe din țară. Victime ale celor doi ar mai putea fi și în Suceava, eventualele persoane înșelate în acest fel fiind invitate să se adreseze poliției. „Sucevenii trebuie să învețe să-și schimbe banii doar în locurile autorizate, în caz contrar riscând să cadă victime unor astfel de indivizi, care, sub pretextul oferirii unui schimb valutar mai avantajos, încearcă să-i înșele”, a ținut să precizeze agentul principal șef Mihai Hurjui, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.

Recomandări

Judecătorii au stabilit definitiv că cei patru autori ai agresiunii în stradă de la Burdujeni pot fi cercetați în libertate, sub control judiciar

Două condamnări cu executare într-un jaf înscenat ca-n filme, la o sală de jocuri: autorii și victima atacată erau complici

Două condamnări cu executare într-un jaf înscenat ca-n filme, la o sală de jocuri. Foto Shutterstock
Două condamnări cu executare într-un jaf înscenat ca-n filme, la o sală de jocuri. Foto Shutterstock