Doi tineri din comuna Moara au fost trimiși în judecată, zilele trecute, de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, pentru două spargeri comise pe raza localității, aceștia furând bunuri relativ mărunte, însă lăsând în urmă pagube mult mai mari. Practic, pagubele produse de cei doi sunt de aproape douăzeci de ori mai mari decât sumele pe care le-au obținut pe bunurile furate.
Cei doi, Cătălin Nicodim, în vârstă de 22 de ani, și Marius Gabriel H., de 16 ani, sunt acuzați de o primă faptă comisă pe 24 noiembrie 2011. Conform procurorilor, în acea zi, după lăsarea întunericului, cei doi au pătruns într-o casă în construcție din satul Liteni, comuna Moara, aparținându-i lui Irinel Vasile T., iar aici s-au apucat de smuls țevile de cupru de la instalația termică. Ulterior au vândut țevile, în cantitate de 16 kilograme, cu suma de 200 de lei.
A doua spargere a venit pe 8 decembrie 2011. De această dată vizată a fost o casă în construcție din satul Frumoasa, comuna Moara, proprietatea lui Radu P.. Pătrunși în interior prin escaladarea unui geam, cei doi au furat un flex electric, un circular și o boxă audio. Au vândut apoi flexul și circularul pe doar 300 de lei.
Prejudiciul total calculat de anchetatori în cazul celor doi proprietari este de 9.000 de lei.