Atmosfera boemă a Bucureștiului de odinioară, frumusețea României din anii ’20-’30 în care oamenii se respectau între ei, erau politicoși, eleganți, ascultau muzică bună a fost reînviată de maestrul Tudor Gheorghe, pe scena suceveană, miercuri seară, la Casa de Cultură a Sindicatelor, în prezența unui public care a umplut până la refuz sala de spectacole.
Sucevenii s-au lăsat vrăjiți de farmecul muzicii de calitate, de un repertoriu variat, o selecție de cântece, povești și șlagăre din vremea interbelică, de versuri „de o gingășie lirică aparte”, de umorul maestrului, aplaudându-l la scenă deschisă. Tudor Gheorghe, numit de unii spectatori „menestrelul sufletelor”, a revenit la Suceava cu un nou spectacol, „Adio, doamnă!”, în care a inclus muzica ce se asculta în București în perioada interbelică, inspirat de operele și povestirile marilor personalități din literatura română, cum ar fi Tudor Arghezi sau Ion Minulescu, și de compozițiile muzicale ale celor mai apreciați interpreți care s-au impus la acea vreme, precum Jean Moscopol, Titi Botez, Cristian Vasile sau Zavaidoc.
Un maestru, un dirijor și „splendida orchestră”, pe aceeași scenă
Este o certitudine faptul că maestrul Tudor Gheorghe are succes la publicul din Suceava, care de fiecare dată își cumpără bilete la spectacolele lui. Așa s-a întâmplat și miercuri seară, când organizatorii au fost nevoiți să așeze câteva scaune suplimentare pentru ca toți iubitorii de muzică, de poezie, de cultură să aibă un loc în sala de spectacol. Însoțit la Suceava de dirijorul și orchestratorul Marius Hristescu, împreună cu „splendida orchestră”, formată din 12 instrumentiști talentați, Tudor Gheorghe a reușit ca în două ore să reliefeze frumusețea a două lumi: „imaginea boierimii”, formată din domni eleganți, care purtau joben, papion, însoțiți de doamne atrăgătoare, îmbrăcate în rochii lungi, cu pălării, voalete, mănuși lungi brodate sau croșetate, ce se plimbau cu trăsura prin centrul “Micului Paris” și care își petreceau serile în cele mai luxoase localuri ascultând muzica așa-numiților ”boieri ai cântecului adevărat”, în timp ce „truditorii”, muncitorii, se întâlneau în cârciuma de la marginea străzii pentru a asculta melodiile de suflet interpretate de Zavaidoc, înzestrat de Dumnezeu cu o voce extraordinară, care nu se considera lăutar, ci un „tenor român”, care nu cânta acompaniat la țambal, ci la pian, vioară și contrabas.
Refrenul piesei „Adio, doamnă!”, interpretat în duet de Tudor Gheorghe și Marius Hristescu
Maestrul a povestit că a avut o misiune destul de grea în a face o selecție de piese, din cele foarte multe și frumoase care se cântau în perioada Bucureștiului boem. Împreună cu orchestratorul și dirijorul Marius Hristescu, maestrul Tudor Gheorghe a ales cele mai reprezentative piese din acea perioadă, printre care „Zaraza”, „Ionel, Ionelule”, „Nunuțo”, „Adio, doamnă!”, „Te aștept deseară-n Cișmigiu”, „Povestea unui pierde vară”, „Lino, Leano”, „Trecea fanfara militară”.
Orchestrațiile melodiilor cu care s-a prezentat Tudor Gheorghe miercuri seară în fața publicului sucevean sunt noi. Marius Hristescu a ales o formulă orchestrală de 12 instrumente (cvartet de coarde, contrabas, pian, acordeon, clarinet, chitară). Refrenul piesei ce dă titlul spectacolului, „Adio, doamnă!”, a fost interpretat în duet de Tudor Gheorghe și Marius Hristescu, cu toate că dirijorul era răcit. Artistul Tudor Gheorghe a recitat în timpul spectacolului și poezia „Cu bastonul prin București” de Tudor Arghezi. Cu mâhnire, maestrul a spus mai apoi că „romanța este o muzică marginalizată total” în aceste vremuri. „De la Maria Tănase, nimeni nu a mai cântat romanțe”, a completat maestrul, ironizându-i pe cei care încearcă să cânte în ziua de azi acest gen de muzică, dar cărora, din păcate, nu le iese.
Aprecieri, flori, aplauze din partea publicului sucevean
Tudor Gheorghe și-a exprimat nemulțumirea și față de muzica ușoară pe care o ascultă tinerii de azi, „bântuită de hip-hop”, spunând el că dispare muzicalitatea și apar din ce în ce mai mult instrumentele electronice. „Copiii de azi trebuie să știe că a fost o perioadă frumoasă din trecutul nostru, perioada interbelică, în care se asculta muzică frumoasă, cu versuri alese. Tinerii trebuie să știe că există cântece ancestrale, de o frumusețe rară, de care ei poate nu au auzit. Eu încerc să le readuc în fața publicului, pentru că merită să fie cunoscute”, a mai spus, printre altele, Tudor Gheorghe.
La finalul spectacolului, publicul i-a răsplătit pe artiști cu aplauze îndelungi, la scenă deschisă. Maestrul Tudor Gheorghe a primit buchete de flori, iar orchestra de instrumentiști, sub bagheta dirijorului Marius Hristescu, a fost felicitată și aplaudată frenetic de suceveni. Artistul le-a promis sucevenilor o nouă reîntâlnire la primăvară, cu un spectacol „la care nici nu vă gândiți. O să vedeți! O să vă placă!”