Pentru anul școlar 2013-2014

Astăzi se dă startul înscrierilor în clasa pregătitoare și clasa I

Prima etapă a înscrierilor a început astăzi și se va încheia pe 22 aprilie
Prima etapă a înscrierilor a început astăzi și se va încheia pe 22 aprilie

Înscrierea în clasa pregătitoare și în clasa I, pentru anul școlar 2013-2014, va începe astăzi și va avea două etape, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației Naționale (MEN).
Prima etapă debutează astăzi și se va încheia în data de 22 aprilie. Părinții pot depune cererile de înscrierile de luni până vineri, în intervalul orar 8-20, și sâmbăta, în intervalul 8-13. În vederea înscrierii, părinții pot fi programați de unitățile de învățământ.
După fiecare etapă, școlile sunt obligate să afișeze situația copiilor înscriși și a locurilor rămase disponibile, după prima etapă, afișarea listei copiilor înscriși făcându-se în data de 29 aprilie.
La etapa a II-a, care se va desfășura în perioada 8-17 mai, participă doar cei care nu au fost cuprinși într-o unitate de învățământ după prima etapă. În data de 24 mai se vor afișa listele copiilor înscriși.
Potrivit Metodologiei de înscriere în învățământul primar, „dacă, după prima etapă, copiii nu sunt cuprinși în nici o unitate de învățământ, părinții vor completa o nouă cerere de înscriere, repartizarea urmând să se facă pe locurile rămase disponibile după prima etapă”.
Părintele poate opta pentru înscrierea la școala de circumscripție sau pentru o unitate de învățământ, alta decât școala de circumscripție, în această situație, copilul este înscris în limita locurilor libere și, dacă este cazul, pe baza criteriilor generale și specifice de departajare.
Totodată, părintele poate solicita ca locul la școala de circumscripție să fie rezervat pentru eventualitatea în care copilul nu este înscris la unitatea de învățământ pentru care părintele a făcut opțiunea.
Documentele pe care părintele trebuie să le prezinte la secretariatul școlii, dar și alte informații suplimentare se pot obține de pe pagina electronică a Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Suceava, la secțiunea „Înscrierea în învățământul primar 2013”.
Totodată, cei interesați pot obține informații și la 0.800.816.230. Numărul de telefon trebuie apelat în intervalul orar 8-16.
Anul acesta, în Suceava, aproximativ 6.390 de copii de vârstă preșcolară sunt așteptați să se înscrie în clasa pregătitoare, cu 1.546 mai mulți decât anul trecut. În anul școlar următor, în județ, vor fi formate circa 343 de clase pregătitoare.

Recomandări

Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților organizează cea de-a doua ediție a Concursului Eparhial „Cele mai îngrijite biblioteci și arhive parohiale”

Opțiunile pentru debutul anului școlar: „careu”, cu flori, invitați și slujbă religioasă sau „socializare extinsă” cu elevii în clase

Elevii din Broșteni vor învăța într-un singur schimb, după terminarea lucrărilor la corpul A al liceului din oraș