Astăzi, Biserica lui Hristos cea dreptmăritoare sărbătorește pe Sfântul, Slăvitul Apostol, Întâiul Mucenic și Arhidiacon Ștefan. Astăzi, a treia zi după Nașterea Domnului, prăznuim pe Apostolul Ștefan, ușa mucenicilor, sluga cea dreaptă, preaînțeleaptă și plină de dragoste și de credință; pe următorul cel adevărat al Mântuitorului nostru Iisus Hristos, care mai înainte de alții și-a pus sufletul său pentru dragostea lui Hristos și L-a mărturisit cu mare și înflăcărata credință în fața iudeilor și mai-marilor lor. Sfântul Arhidiacon Ștefan este cel dintâi care a văzut cerurile deschise și pe Fiul Omului stând de-a dreapta lui Dumnezeu (Fapte 7, 56).
De aceea fericitul Augustin a zis că „el este mai întâi între diaconi, după cum Petru între Apostoli”; iar Lucian îl numește pe el arhidiacon.
Sfântul Apostol Ștefan era iudeu de neam din seminția lui Avraam, precum singur spune în cuvântul său de apărare în fața sinedriului (Fapte 7, 2). Numele său de Ștefan este de origine greacă și înseamnă „coroană”. Când i s-au descoperit moaștele scria pe mormântul său „chiliel”, care în limba ebraică înseamnă „cunună”, pentru că într-adevăr el a luat cel dintâi dintre creștini cununa muceniciei. Sfântul Ștefan era unul din cei 70 de ucenici; feciorelnic ca și Sfântul Apostol Ioan, foarte râvnitor pentru Evanghelia lui Hristos, cunoștea bine Vechiul și Noul Testament și, fiind plin de Duhul Sfânt, mărturisea pe Hristos cu multă putere în faptă și în cuvânt.
Mulțimea credincioșilor sporea din zi în zi, fiind adeverită prin practicarea tuturor faptelor bune. Toți se socoteau frați și aveau împreună o inimă și un suflet. Cei bogați își vindeau averile, iar prețul îl puneau la mijloc spre folosul de obște. Din aceste fonduri, o parte se cheltuia cu mesele-agape sau „mesele dragostei”, altă parte se folosea pentru ajutorarea săracilor, a orfanilor și văduvelor.
Se ridicaseră însă câteva plângeri în privința aceasta, dar îndată s-au liniștit, cunoscându-li-se cauzele. Grecii murmurau împotriva evreilor, pe motiv că văduvele lor nu erau băgate în seamă când se împărțea milostenia. Sfinții Apostoli, ca să curme acest rău și această neînțelegere, adunară pe credincioși și le făcură cunoscut că ei nu pot să părăsească slujba cuvântului și să slujească la mese (Fapte 6, 2).
„Diacon” în greacă înseamnă „slujitor”.
Deci, le-au zis: Fraților, căutați șapte bărbați dintre voi cu nume bun, plini de Duh Sfânt și de înțelepciune, pe care să-i rânduim la această slujbă, iar noi vom stărui în rugăciune și în slujirea cuvântului. Și a plăcut cuvântul acesta înaintea întregii mulțimi și au ales pe Ștefan, plin de credință și de Duh Sfânt, și pe Filip, pe Prohor și pe Nicanor, pe Timon și pe Parmena și pe Nicolae, prozelit din Antiohia, pe care i-au pus înaintea Apostolilor și, rugându-se, au pus mâinile peste dânșii (Fapte 6, 3-6). Cuvântul „diacon” în limba greacă înseamnă „slujitor”, pentru că ajutau pe episcopi și preoți la săvârșirea celor sfinte și serveau la mesele – agape de obște. Unii cred că diaconii aceștia s-ar fi ales dintre greci, ca să potolească mai bine nemulțumirile lor. Dar după nume nu putem considera că ei ar fi fost elini, pentru că și evreii pe acea vreme își puneau nume grecești, care aveau aceeași însemnătate și care erau mai ușor de rostit.
Din timpurile cele mai vechi ale Bisericii diaconii ajutau pe preoți și episcopi la serviciul divin, predicau Evanghelia, împărțeau pâinea binecuvântată de episcopi sau preoți și împărțeau Sfânta Împărtășanie poporului; aceasta o dovedește și Sfântul Ioan Gură de Aur care zice: „Dar și către voi, diaconilor, care slujiți, de nevoie este și către voi a vorbi, că, cu multă osârdie, să împărțiți darurile acestea, că nu mică muncă apăsa asupra voastră, dacă, știind pe cineva nevrednic, îl veți îngădui să se împărtășească de masa aceasta; Sângele Lui din mâinile voastre se va cere. Măcar voievod de ar fi, măcar eparh, măcar cel încununat cu coroană, dacă se apropie cu nevrednicie, oprește -l că mai mare stăpânire ai decât acela” (Sf. Ioan Gură de Aur, Împărțire de grâu, Cuvântul 55, Pentru Sfintele și Preacuratele Taine, Buzău, p. 458-459).
Laude adevărate despre Sfântul Ștefan.
Sfântul Ioan Gură de Aur zice că marele Arhidiacon Ștefan a fost ales cel dintâi dintre diaconi. Fiind plin de Duh Sfânt, el predica Sfânta Evanghelie cu mare zel și cu mare înflăcărare și făcea mari minuni în popor, căruia nu-i putea sta împotrivă vrăjmașii Crucii lui Hristos. De aceea cuvântul Domnului se răspândea din ce în ce mai mult și numărul ucenicilor creștini se adăuga mereu în Ierusalim. Ba erau și mulți din preoți care se supuneau credinței (Fapte 6, 7).
Dar să auzim și alte laude mari și adevărate despre Arhidiaconul Ștefan. Iată ce vorbește despre viața lui Sfântul Asterie al Amasiei:
„Ștefan este cel care ne-a chemat astăzi la această prăznuire… Nimenea înainte de Ștefan nu și-a vărsat sângele pentru Evanghelie… după cum Cain, ucigașul de frate, a fost primul care a făcut începutul uciderii pe pământ, Ștefan cel prea fericit a fost primul care a sfințit prin patimile sale evlavioase pământul, cu propriul sau sânge; bărbat posterior timpurilor apostolice, dar cel dintâi prin faptele sale cele de bărbăție”. Apoi, făcând aluzie la sfinții și marii Apostoli, zice: „Să nu te întristezi, Petre! Nu te tulbura, Iacove! Nu fii supărat, Ioane, numai dacă compar pe bărbat cu înțelepciunea voastră, că dacă aș voi să-i atribui lui Ștefan ceva mai mult, mai mult bucurați-vă și fiți veseli, că voi sunteți părinți neinvidioși și vă bucurați de vitejia fiilor voștri și simțiți plăcere când sunteți biruiți de copiii voștri. Dacă este ceva mare și frumos în Ștefan, apoi aceasta se datorește vouă, dascălii și inițiatorii lui”.
Victoria atleților este cinste pentru cei ce i-au învățat pe ei. Pentru aceasta, îngăduiți-mi să vă las puțin la o parte, și voi vorbi cu încredere ceea ce îmi oferă subiectul de azi, pentru apărarea celui mai brav luptător al lui Hristos.
„Ești mai în vârstă decât ceilalți ucenici, Sfinte Petre, și ai vestit înainte de toți pe Hristos. Pe când tu, însă, propovăduiai cuvântul Evangheliei, pe când mergeai din cetate în cetate și schimbai țară după țară, propovăduind, Ștefan abia intră în stadiu, și, totuși, a răpit cununa luptelor și, mutându-se la cer, a fost slăvit. Pe când tu încă erai pe pământ, pe Ștefan – și acesta este lucrul mare – l-a strigat însuși Tatăl și Fiul printr-o vedenie minunată” (Fapte 7, 53-56).
Apoi zice:
„Cunoaștem faptele tale, Iacove; frate al lui Ioan (Matei 4, 21). Ești evanghelist al lui Hristos, al doilea vânat după Petru. Cine oare n-ar admira credința ta? Abia ai fost chemat și ai ascultat fără să-ți mai pese de ceva. Ai părăsit odată cu corabia și pe Zevedeu tatăl tău și ai urmat pe Hristos, ca un adevărat ucenic. Mărturisesc că ai suferit cu draga inima pentru credința. Irod tiranul te-a omorât cu sabia (Fapte 7, 1-2), dar după Ștefan, mulți ani mai târziu. Și pentru ca să nu mai vorbesc de fiecare în parte, Ștefan a luat cununa muceniciei înaintea tuturor sfinților, primul care s-a luptat cu diavolul, primul care l-a învins, imitând pe David, chiar dacă l-a imitat în sens invers. David a biruit pe Goliat cu pietre (I Regi 17, 32-52); tot cu pietre și Ștefan l-a biruit pe diavolul; cel dintâi prin pietrele ce le-a aruncat, celălalt prin pietrele cu care era lovit”.
