Astăzi este ultima zi de înscrieri la examenul de titularizare



Cei care râvnesc un post la catedră în anul școlar viitor își mai pot depune dosarul de concurs la examenul de titularizare doar astăzi.
Pe 14 iulie se va desfășura examenul, iar Inspectoratul Școlar Suceava scoate la concurs aproximativ 130 de posturi titularizabile, cu o treime mai puține față de anul precedent.
În ceea ce privește numărul de posturi netitularizabile, IȘJ pune la dispoziția dascălilor 402 catedre complete și 446 de posturi incomplete.
Prima etapă de repartizare în ședință publică a candidaților care au obținut note peste 7 va avea loc între 21-22 iulie, iar cea de-a doua etapă va fi organizată pe 26 iulie.