Avertizare

Asociațiile cu datorii încă din 2012 nu vor beneficia de căldură de la Termica



Ovidiu Dumitrescu: „Asociațiile de proprietari cu restanțe la plată mai vechi de 31 decembrie 2012 riscă să nu fie realimentate cu energie termică în sezonul rece următor”
Ovidiu Dumitrescu: „Asociațiile de proprietari cu restanțe la plată mai vechi de 31 decembrie 2012 riscă să nu fie realimentate cu energie termică în sezonul rece următor”

Sucevenii care fac parte din asociații cu restanțe foarte mari la Termica riscă să nu beneficieze de căldură din luna octombrie, atunci când societatea de termoficare intenționează să pornească furnizarea acestui serviciu, dacă temperaturile exterioare o vor impune.
Pregătirea instalațiilor pentru furnizarea căldurii, prin efectuarea probelor de presiune, vor începe de la 1 octombrie, dar căldura nu va ajunge în casele tuturor celor racordați la sistemul centralizat.
„Din păcate, în pofida demersurilor și a eforturilor întreprinse în scopul impulsionării plăților către societatea noastră, unele asociații de proprietari figurează, în continuare, cu restanțe la plata contravalorii energiei termice furnizată încă din cursul anului 2012”, a spus directorul Termica, Ovidiu Dumitrescu.
Vechimea datoriilor către Termica va fi principalul criteriu în baza căruia se va stabili care sunt blocurile care vor beneficia de căldură și apă caldă și care sunt cele care vor fi debranșate.
„În contextul dificultăților financiare cu care se confruntă în momentul de față Termica, atragem atenția că asociațiile de proprietari cu restanțe la plată mai vechi de 31 decembrie 2012 riscă să nu fie realimentate cu energie termică în sezonul rece următor”, a mai declarat conducerea societății de termoficare a orașului.
Pentru a evita consecințele unei asemeni decizii, care vor lăsa în frig sute sau chiar mii de suceveni, Termica le solicită asociațiilor de proprietari să ia măsuri ferme de achitare a sumelor restante, precum și încheierea unor contracte de eșalonare a datoriilor pe o perioadă de maxim trei luni.



Recomandări