Adunare generală

Asociația Forestierilor Suceveni are o nouă conducere

Constantin Arion (mijloc) a preluat conducerea ASFOR Suceava
Constantin Arion (mijloc) a preluat conducerea ASFOR Suceava

Membrii sucursalei sucevene a Asociației Forestierilor din România s-au întrunit vineri, într-o Adunare Generală, pentru a discuta problemele cu care se confruntă în activitatea de zi cu zi, în căutarea unor soluții, dar și pentru a desemna o nouă structură de conducere. Președintele Consiliului Județean Suceava, Cătălin Nechifor, a fost prezent la acțiune, ascultând problemele cu care se confruntă forestierii suceveni, în ideea de a găsi soluții acolo unde funcția îi permite să intervină, prezenți fiind și reprezentanții ITRSV și ai Direcției Silvice Suceava.
Discuțiile au vizat principalele modificări legislative, dar și problemele care țin de îmbunătățirea activității de exploatare și prelucrare a masei lemnoase, una dintre solicitările agenților economici fiind de a se reveni la sistemul de licitații deschise cu strigare pentru masa lemnoasă valorificată la drum auto la Direcția Silvică Suceava.
Președintele interimar al ASFOR Suceava, Ciprian Muscă, a făcut o informare publică în privința activității din ultimul an a asociației, a prezentat principalele modificări legislative apărute sau aflate în dezbatere și a urat bun venit, în calitate de membru onorific, Facultății de Silvicultură din cadrul Universității „Ștefan cel Mare”.
Alegerile de desemnare a unei noi conduceri a asociației au dus la numirea lui Constantin Arion, vicepreședinte al ASFOR la nivel național, drept președinte al sucursalei sucevene. Funcția de vicepreședinte executiv a fost preluată de Ciprian Muscă, iar vicepreședinți au fost numiți Mariana Apăvăloae, Petru Mitocaru și Crezant Ghenghea.

Reprezentanții ITRSV, Direcției Silvice și Consiliului Județean, la ședința ASFOR Suceava
Reprezentanții ITRSV, Direcției Silvice și Consiliului Județean, la ședința ASFOR Suceava
Constantin Arion (mijloc) a preluat conducerea ASFOR Suceava
Constantin Arion (mijloc) a preluat conducerea ASFOR Suceava

Recomandări

Industria lemnului, ”paralizată” de brățara electronică digitală – SUMAL, cu prejudicii de sute de milioane de euro