ARTA BISERICEASCĂ ÎN EVUL MEDIU (mijlocul sec. XIV – 1821)

Întemeierea statelor medievale românești, ca și organizarea cononică a Bisericii Ortodoxe din fiecare provincie, a dus la dezvoltarea unei arte românești, de factura bizantină, pe care s-au grefat elemente de artă populară ori anumite elemente ale artei apusene, ajungându-se la o creație nouă, cu trăsături proprii, la o artă specific românească.
În ce privește arhitectura, în Țara Românească și Moldova s-au ridicat o serie de biserici în așa numitul “plan treflat”, în varianta “triconcului”, de origine bizantino-sud-dunareana. În mare, bisericile construite în acest plan urmează împărțirea tradițională a bisericilor de rit bizantin ortodox: pronaos – de regula pătrat, – naos, cu doua abside laterale, iar în mijloc se ridică o turlă, – și absida altarului, spre răsărit. Acestui tip îi aparțin bisericile mănăstirilor Vodița, Tismana și Cozia, din a doua jumătate a secolului XIV, cea din urmă situându-se printre cele mai de seama creații arhitectonice din întreg sud-estul european, servind ca model pentru o bună parte din bisericile de mai târziu.
Biserica Sf. Nicolae (domnească) din Curtea de Argeș – de la mijlocul secolului XIV – este concepută după planul “în cruce greacă înscrisă”, creație a arhitecturii bizantine din epoca Comneinilor, un monument excepțional sub raport artistic.
În Moldova, biserica Sf. Nicolae din Rădăuți, ctitoria lui Bogdan I (c. 1359-1365), are planul unui edificiu romanic, basilical, unic în arhitectura moldovenească, fără turlă. Biserica Sf. Treime din Siret, din aceeași perioadă, introduce Moldova planul triconc, probabil prin mijlocirea Țării Românești, având și o bogată decorație exterioară.
În timpul lui Ștefan cel Mare (1457-1504) tradițiile constructive moldovenești, ale căror începuturi se întâlnesc în aceste două biserici, ca și soluțiile noi introduse sub Alexandru cel Bun (1400-1432), au fost preluate și amplificate. Este adevărat că unele biserici – mai ales sătești – urmează planul simplu al celei din Rădăuți. Dar tipul predominant este cel ticonc, inaugurat de Sf. Treime din Siret, căruia i s-au adăugat o serie de elemente noi. De pildă, la biserica mănăstirii Putna, prima ctitorie a domnitorului, s-a introdus un spațiu funerar între naos și pronaos, numit gropniță (necropolă), element neîntâlnit în lumea ortodoxă, care va fi preluat la Neamț, Dobrovăț și la multe biserici din secolul al XVI-lea. Naosul, pronaosul și gropnița, – unde există -, sunt despărțite între ele prin ziduri groase, străpunse de o ușă. Toate bisericile au o turlă zveltă pe naos, cilindrică în interior, iar în exterior cu 8,12 sau 16 laturi, așezate de regulă, pe o baza dublă, stelată. Aproape toate bisericile lui Ștefan au o bogată decorație exterioară (firide, arcade, ocnițe, discuri smălțuite), având și unele elemente gotice (contraforți, ferestre în chenare gotice etc.). rezultă că la fondul arhitectonic bizantino-balcanic, prelucrat în spirit autohton, s-au adăugat unele elemente din arta gotică sau din cea populară, ajungându-se astfel la un stil propriu, cunoscut sub numele de “stilul moldovenesc”. Operele reprezentative ale epocii lui Ștefan cel Mare au exercitat o puternică influență asupra arhitecturii din secolele următoare.
În secolul al XVI-lea, în Țara Românească se mențin principalele tipuri de biserici întâlnite în perioada precedentă: cel treflat, în forma triconcului, foarte des întâlnit, cel în cruce grecească înscrisă, folosit mai rar, de regulă la bisericile de mari proporții, și cel dreptunghiular, fără abside laterale, întâlnit izolat, numai la câteva monumente, azi în ruină. Dar în cadrul acestor trei tipuri variantele sunt foarte numeroase, mai ales în ce privește pronaosul, precum și decorația fațadelor. Aceste variante au fost create prin îmbinarea unor elemente din secolul al XIV-lea, fie între ele, fie cu altele venite din afară, ori prin introducerea de inovații românești.
Între monumentele reprezentative ale acestui secol se numără biserica mănăstirii Dealu, de tip triconc, în fond o prelucrare a celei de la Cozia, cu o turlă pe naos și alte două pe partea de răsărit a pronaosului, toate octogonale, cu o bogată decorație sculptată; întreaga biserică are un frumos décor exterior, cu arcade oarbe, înguste și înalte, împărțite în două registre. Mult mai bogată în decorația exterioară și mai evoluată în ce privește planul arhitectural este biserica mănăstirii Argeș, ctitoria lui Neagoe Basarab, construită din marmură, piatră și mozaic. Naosul este în plan triconc, peste care se înalță o turlă octogonală, iar pronaosul este dreptunghiular, supralărgit, cu 12 coloane care susțin o turlă și cu două spații laterale cu destinație funerară, peste care se ridică alte două turle, spre vest. Întregul exterior, inclusiv turlele, au o bogată decorație exterioară, în piatra sculptată, cu motive geometrice și florale stilizate, de origine armeano-georgiană, persană, arabă și otomană. Biserica de la Argeș este considerată cea mai desăvârșită expresie a artei medievale românești și una din capodoperele artei universale.
Planul triconc a fost folosit și în construcția altor biserici mănăstirești din prima jumătate a secolului al XVI-lea: schitul Ostorv, Caluiu, Valea, Stănești, bolnița Coziei, Bucovat. Planul în “cruce greacă înscrisă” este întâlnit la naosul actualei biserici a mănăstirii Snagov, la biserica domnească din Târgoviște ș.a.
Arhitectura bisericească în Moldova a cunoscut o perioadă de înflorire în timpul domniei lui Petru Rareș, când se dezvoltă tradițiile constructive ale epocii lui Ștefan cel Mare. Biserica mănăstirii Probota, de pildă, își are prototipul în biserica Înălțării de la Neamț, în plan triconc, cu cinci încăperi distincte: pridvor închis (element nou), pronaos, gropnița, naos și altar, separate între ele prin ziduri groase, străbătute de uși. Actuala biserică a mănăstirii Bistrița, ridicată de Alexandru Lăpușneanu, se asemăna mult, ca plan, cu Probota. Humorul are un plan triconc, dar fără turle, singura de acest fel în epoca respectivă în Moldova, dar cu aceeași împărțire exterioară ca la Probota (pridvorul e însă deschis). Biserica mănăstirii Moldovița are un plan triconc, turlă pe naos și aceeași distribuție a încăperilor ca la Humor. Ultimul monument reprezentativ al arhitecturii moldovenești din perioada sa “clasică” îl constituie mănăstirea Sucevița, ctitoria Movileștilor, care reia planul bisericii mari de la Neamț, cu toate elementele adăugate în timpul lui Petru Rareș: pridvor închis, pronaos, gropniță, veșmântărie – tezaur, naos cu o turlă zveltă, la care se adaugă doua pridvorașe deschise care preced intrările în pridvorul propriu-zis.