Un tânăr în vârstă de 22 de ani, arestat într-un dosar al DIICOT Suceava în aprilie 2014 și eliberat între timp sub măsura controlului judiciar, a ajuns din nou în spatele gratiilor. Motivul: a încălcat obligațiile controlului judiciar.
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, Marius Morar, din comuna Brodina, a fost încarcerat în arestul unității miercuri după-amiază, în baza unui mandat emis de Tribunalul Suceava în aceeași zi.
Morar a mai ajuns în spatele gratiilor în primăvara anului trecut, alături de alți patru indivizi, fiind acuzat de structurile de combatere a crimei organizate de constituire de grup infracțional organizat și trafic de migranți.
La vremea respectivă, anchetatorii explicau printr-un comunicat de presă că Morar și ceilalți inculpați (Eldar Crinciuc, de 33 de ani, născut în Chișinău și domiciliat în Fălticeni, Ruben Ursulean, de 24 de ani, din comuna Brodina, Mihai Viosiencu, de 34 de ani, din Rădăuți, și Daniel Cojocariu, în vârstă de 47 de ani, din municipiul Suceava) făceau parte dintr-o rețea de trafic de migranți pe traseul Cernăuți-Viena. Din rețea mai făceau parte și ucraineni care aduceau migranții în zona Cernăuți și de acolo îi treceau granița, peste fâșia verde, în România, prin zona comunei Brodina.
De aici intrau în joc sucevenii care aveau un rol mai degrabă secundar, fiind călăuze și oferind cazare de tranzit migranților.
Pe fir intrau din nou membrii ucraineni ai grupării, care se ocupau de transportarea migranților până în apropierea frontierei de vest și le organizau ieșirea ilegală din România către spațiul Schengen.
Din datele adunate de anchetatori rezultă că migranții erau transportați pe ruta Ucraina (Cernăuți) – România – Ungaria – Austria (Viena), pentru acest traseu fiecare dintre ei plătind 4.000-4.500 de dolari.
Anchetatorii identificaseră la acea vreme peste 30 de migranți transportați de rețea, aceștia fiind din Pakistan, Afganistan, Irak sau Siria.
La câteva zile după ce a fost arestat, Marius Morar a fost pus în libertate sub control judiciar, una dintre obligații fiind aceea de a se prezenta periodic la poliție.
În ultima perioadă, ne-a explicat ieri subcomisarul Ionuț Epureanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, suspectul a uitat să se mai prezinte la poliție.
Din acest motiv, poliția a cerut înlocuirea măsurii controlului judiciar cu cea a arestării preventive, cererea fiind admisă de judecătorii Tribunalului Suceava.