Deputatul PDL de Suceava Sanda-Maria Ardeleanu consideră că deciziile luate de fostul ministru al Educației Ecaterina Andronescu au demonstrat clar intențiile Guvernului Ponta de a distruge sistemul de învățământ românesc, în primul rând prin nerespectarea principiilor și prevederilor Legii Educației Naționale aflate în vigoare.
„Am semnalat de multe ori în ultima perioadă greșelile impardonabile pe care fosta conducere a Ministerului Educației le-a comis, pe seama muncii profesorilor, a eforturilor elevilor și a înțelegerii familiilor acestora față de nevoile și greutățile inerente cu care se confruntă o școala ce se reformează. Bacalaureatul a fost «băgat în ceață»,începerea noului an școlar a avut două date, clasa pregătitoare a reprezentat terenul unor dispute în societate ce nu își aveau nici un rost, schimbările politice la nivelul conducerilor unităților de învățământ au generat nemulțumiri masive și a avut loc o politizare fără precedent după 1990 a întregului sistem de învățământ din România”, a declarat Sanda-Maria Ardeleanu.
Ardeleanu critică blocarea concursului pentru 2.000 de posturi în învățământul superior
Deputatul PDL de Suceava a adăugat că fostul ministru al Educației Ecaterina Andronescu a creat „cel mai mare haos” pe care învățământul românesc l-a cunoscut vreodată. Ardeleanua arătat că un exemplu în acest sens este cazul celor aproape 2.000 de posturi vacante pe care universitățile de stat și private din România le-au scos la concurs în data de 21 decembrie 2012.
Ardeleanu a arătat că după scoaterea la concurs a acestor posturi, în data de 27 decembrie 2012 a fost publicat Ordinul nr.6560/2012, semnat de Ecaterina Andronescu, care prevede noi standarde minimale pentru accesul la o funcție superioară în ierarhia din sistemul univeristar.
„Nu pot înțelege care este raționamentul pentru care Ministerul Educației a luat acestă decizie pe furiș, în mijlocul anului universitar, fără avertizarea profesorilor care își pregătiseră deja dosarele de concurs, respectând vechile standarde. Mi s-a spus: «Bătaie de joc!»și sunt de accord cu colegii mei”, a mai spus Sanda-Maria Ardeleanu.
Ea a mai adăugat că un alt exemplu este și Ordonanța de Urgență nr. 92/2012 promovată de fostul Ecaterina Andronescu în ultimele zile ale mandatului de ministru al Educației. Deputatul sucevean arată că prin această ordonanță se dă frâu liber politizării universităților, precum și institutelor de cercetare.
„Prin această ordonanță, Guvernul a scos din Legea Educației Naționale o serie de incompatibilități, printre care cea între funcția de rector și calitatea de demnitar. Constat că fostul ministru al Educatiei Ecaterina Andronescu, declarată de Agenția Națională de Integritate (ANI) incompatibilă pentru deținerea funcțiilor de rector și de senator, a scos din Legea Educației Naționale exact această incompatibilitate”, a declarat Ardeleanu. Ea a mai spus că susține demersul Alianței Naționale a Organizațiilor Studențești din România, care solicită Parlamentului României respingerea tuturor modificărilor care nu reprezintă o urgență, făcute prin OUG 92/2012.
Opinie
Ardeleanu: Deciziile fostul ministru Andronescu demonstrează intenția Guvernului Ponta de a distruge învățământul românesc
