Consiliul Județean Suceava a alocat, anul acesta, fonduri pentru modernizarea a aproximativ o sută de kilometri de drumuri județene.
Potrivit vicepreședintelui CJ Suceava Daniel Cadariu, până în momentul de față au fost finalizate lucrările de asfaltare a aproape 70 de kilometri de drumuri județene, pe rutele Arbore – Botoșana – Cacica, Boroaia – Bogdănești – Rîșca, Șaru Dornei – Neagra Șarului – Gura Haiti.
Cadariu a mai precizat că lucrări de asfaltare se realizează și pe porțiunile de drum Vama – Vatra Moldoviței, Drăgoiești-Ciprian Porumbescu, în interiorul comunei Coșna, iar în cursul acestei săptămâni vor începe investițiile pe o porțiune din drumul Frasin – Stulpicani și pe ruta Moldova Sulița – Brează.
Vicepreședintele CJ Suceava a precizat că aceste investiții s-au finanțat din fondurile alocate pentru întreținerea drumurilor județene, la acestea adăugându-se și lucrările multianuale, continuate în 2009, pe tronsoanele de drum Mitocul Dragomirnei – Adîncata, Zvoriștea – Grămești – Siret.
Daniel Cadariu a mai adăugat că, tot în cursul acestei săptămâni, vor avea loc licitațiile pentru desemnarea firmelor care vor realiza lucrările de asfaltare a drumurilor județene pentru care au fost alocate fonduri de la Guvernul României. Este vorba despre porțiunile de drum dintre Rîșca – Slătioara, Rădăuți – Măneuți, Frasin – Stulpicani și Vama – Vatra Moldoviței, toate acestea având o valoare totală de 320 de miliarde de lei vechi.
Investiții pentru modernizarea a 130 de kilometri de drumuri comunale
Pe de altă parte, Daniel Cadariu a arătat că, pe lângă investițiile în modernizarea drumurilor județene, CJ Suceava gestionează și proiectele de modernizare a unor drumuri comunale, investiții care vor fi finanțate din fonduri guvernamentale. El a arătat că în total vor fi modernizate 43 de drumuri comunale, cu o lungime de 130 de kilometri.
Cadariu a precizat că, în prezent, 28 din cele 43 de drumuri comunale se află în curs de execuție, fiind alocată suma de 330 de miliarde de lei vechi, iar pentru celelalte 15 drumuri se întocmește proiectul de execuție. De asemenea, el a mai spus că 16 din cele 43 de drumuri vor fi asfaltate, iar celelalte vor fi pietruite
Vicepreședintele CJ Suceava a precizat că localitățile în care vor fi modernizate drumuri comunale sunt Ipotești, Mitocul Dragomirnei, Cîrlibaba, Dumbrăveni, Ciprian Porumbescu, Dornești, Forăști, Liteni, Pârteștii de Jos, Drăgoiești, Milișăuți, Stulpicani, Izvoarele Sucevei, Vatra Moldoviței, Broșteni, Frasin, Arbore, Moldova Sulița, Iaslovăț, Ulma, Udești, Dorna Arini, Hârtop, Șcheia, Moara, Cacica, Brodina, Vatra Dornei, Horodnic, Horodniceni, Preutești, Dolhasca și Câmpulung Moldovenesc.
Infrastructură
Aproape o sută de kilometri de drum, modernizați din fondurile CJ Suceava
