Luna plantării arborilor 2021

Aproape 5,8 milioane de puieți de arbori vor fi plantați anul acesta de către Direcția Silvică Suceava



Sorin Ciobanu, șeful Direcției Silvice Suceava
Sorin Ciobanu, șeful Direcției Silvice Suceava

Regenerarea este cheia gestionării durabile a „aurului verde”, pădurile, iar la Suceava,județul cu cele mai mari suprafețe împădurite din România – un adevărat plămân verde al țării, important atât din punctul de vedere al mediului, cât și economic, se desfășoară cele mai ample campanii de împădurire. Numai în cursul acestui an, aproape 5,8 milioane de puieți de arbori vor fi plantațide către Direcția Silvică Suceava, care gestionează trei sferturi din suprafața împădurită a județului.
Suprafața terenurilor împădurite din România crește de la an la an, fondul forestier național având în prezent o suprafață de peste 7 milioane de hectare.
Romsilva va planta în cursul campaniei de împăduriri de primavară circa 20 milioane de puieți forestieri, regenerând natural 6.015 hectare fond forestier și împădurind alte 3.115 hectare. Pe alte 1.439 hectare vor fi efectuate lucrări de completări și pe alte 132 de hectare, în care plantațiile au fost afectate de calamități, vor fi efectuate lucrări de refacere. Romsilva va regenera, în cursul anului 2021, pe durata campaniilor de împăduriri de primăvară și toamnă, 12.670 hectare, din care 8.037 hectare prin regenerări naturale și 4.633 hectare prin lucrări de împăduriri. Lucrările de regenerare a fondului forestier proprietatea publică a statului din acest an vor fi făcute în urma unei investiții de 199,2 milioane lei.
Suprafețele care vor fi regenerate în județul Suceava (păduri de stat și ale altor deținători) totalizează 2.151 ha, din care 1.228 ha regenerări artificiale (plantații), respectiv 866 ha regenerări naturale.
În 2021, pentru împădurirea suprafețelor din fondul forestier de stat și privat sucevean, sunt necesari 5.776.000 de puieți forestieri. Aceștia provin din cele 75 de pepiniere permanente și din cele 33 de solarii ale direcției silvice sucevene, precum și de la alte direcții silvice din cadrul R.N.P. – Romsilva.
Din păcate, pe fondul pandemiei provocate de virusul SARS-CoV-2, în acest an, Regia Națională a Pădurilor – Romsilva a redus semnificativ acțiunile de împăduriri cu voluntari și cele de educație forestieră, acestea urmând a fi reluate când condițiile sanitare vor permite acest lucru.
Sorin Ciobanu – directorul DS Suceava: „Administrăm cel mai întins și mai valoros fond forestier din țară, de unde marea responsabilitate cu care suntem investiți, dar și numeroasele provocări”
Direcția Silvică Suceava administrează cel mai întins și mai valoros fond forestier din țară. Resursa regenerabilă reprezentată de pădurile Bucovinei a fost șieste unul dintre cele mai importante avantaje pentru economia județului Suceava, pentru locuitorii acestuia, fiind totodată și, implicit, temelia contribuției substanțiale adusă de Direcția Silvică Sucevaîn îndeplinirea criteriilor de performanță ale R.N.P. – Romsilva.
Altfel spus, în plan economic, ecologic și social strict județean, Direcția Silvică Suceava a rămas, până azi una din cele mai mari, stabile și eficiente unități productive sucevene. Totodată, la nivel național, în cadrul administrativ reprezentat de R.N.P. – Romsilva, asigurăm un salutar suport financiar, dar și în material săditor, inclusiv pentru refacerea și dezvoltarea fondului forestier în acele zone ale țării care sunt, din diferite motive, mai sărace în păduri.
Putem astfel spune că unitatea noastră are nu numai deosebite rezultate productive, financiare, ci și-a dovedit cu o consecvență unanim recunoscută vocația de creator de mediu, de generator de sănătate și securitate ecologică pentru întreaga țară.
Pe de altă parte, silvicultura ca profesie și vocație, dar și iubirea, respectul pentru pădure manifestate, în general, de toți cei trăitori în Bucovina sunt realități incontestabile ce se bazează pe tradiții valoroase și transmise din generație în generație. Fără a abuza de cifre, însuși faptul că noi administrăm, prin cele 24 de ocoale silvice, peste trei sferturi din suprafața împădurită a județului – ce totalizează peste 440.000 de hectare și reprezintă 7% din fondul forestier național – este în măsură să dovedească marea responsabilitate cu care suntem investiți, dar și numeroasele provocări, probleme care se ridică zilnic în fața corpului silvic, cel chemat să apere și să cultive, în folosul generațiilor viitoare, o asemenea avuție. Una jinduită, după cum știm, de mulți și feluriți „neprieteni.”
Într-o broșură, azi uitată, inginerul silvic Victor Precup – încerca să explice – în 1933 – mândrilor beneficiari ai pășunilor și pădurilor foste grănicerești, de ce este neapărat ca ei să-și cultive, exploateze și regenereze cu multă chibzuință avuția. Începând cu actul elementar, cel de a scoate caprele din pădure! Constatarea și implicit povața demnului nostru înaintaș mi se par extrem de actuale, în această perioadă tulbure, una în care confuzia între “dreptul de proprietate” și “obligația de a respecta pădurea” e una aproape totală: “Cine are deci dreptate? Aceia care vă sfătuiesc să prăpădiți și mai departe pădurile, lăsând în paragină pășunile și să nu faceți nimic pentru urmași? Sau noi, inginerii silvici, cei care vă sfătuim să fiți prevăzători și să nu vă lăsați în greșeala să aveți mult și rău, ci puțin dar bun? Și, lăsând pădurile să crească așa cum le-a dat bunul Dumnezeu, să vă puneți pe lucru, îmbunătățindu-vă pășunile și făcând din ele adevărate mine de aur, așa cum au făcut și neamurile vrednice din țările muntoase ale Apusului?”. Indirect, am atins, iată și o problemă încă nerezolvată a perioadei actuale – situația pășunilor montane și a zootehniei noastre – a cărei soluționare ar implica automat și o slăbire a marii presiuni puse din diferite interese, asupra pădurii.
Toate aceste trimiteri și referințeau scopul de a reaminti cititorilor o evidență incontestabilă: omul datorează Pădurii cu mult mai mult decât orgoliul lui “homo sapiens” îi îngăduie să recunoască.
Din cele mai vechi timpuri, pădurea a fost pentru om un ocrotitor și un prieten generos. Putem observa că între ființa gânditoare și cea vegetală există asemănări tulburătoare, precum și deosebiri importante. Toate acestea ar trebui să-i îndemne la reflecție și la acțiune responsabilă pe mulți dintre acei care nu au înțeles încă un adevăr esențial: pădurea (adică societatea arborilor, una în multe privințe superioară ca organizare și eficiență societăților omenești ce s-au succedat de-a lungul istoriei) determină nemijlocit destinul, viitorul omenirii.
Există, iată, o aproape perfectă asemănare structurală, anatomică între cele două ființe alăturate – om și arbore – emoționant sintetizată în zicerea folclorică „omule, pomule”. Există însă, cum spuneam, și deosebiri importante între cele două entități și ele nu sunt – din păcate – în favoarea orgolioasei „ființe gânditoare”.
Arborele este o ființă stabilă, solid înrădăcinată, fidelă locului nașterii și dezvoltării ei. O pildă vie, la îndemână, de consecvență, tenacitate și rezistență. Calități exemplar sintetizate de Eminescu, acest neîntrecut iubitor și cântăreț al Codrului: „iar noi locului ne ținem, cum am fost, așa rămânem”.
Omul este nu doar în plan fizic o ființă mobilă, mișcătoare („pe pământ rătăcitor”, cum scrie Poetul) ci și una schimbătoare, imprudentă, nu o dată lipsită de chibzuință și guvernată de ambiții și de nevoi nu întotdeauna justificate. Caracteristici care au dus, în epoca modernă, la secătuirea resurselor naturale și la degradarea habitatului natural originar, în cadrul căruia restrângerea alarmantă a masivelor verzi ale Planetei a devenit azi cea mai dureroasă dovadă.
Am spus toate acestea pentru a înțelege cât datorăm – în plan material, dar mai ales spiritual – arborelui și pădurii, cât de multe mai avem încă de învățat de la aceste ființe ce ne-au precedat și desigur ne vor supraviețui pe Pământ.
Omenirea, în integralitatea ei, devine tot mai conștientă de aceste adevăruri și de miza esențială pe care o reprezintă pentru supraviețuirea, sănătatea și bunăstarea ei, salvarea Pădurii planetare. Din acest motiv, în conformitate cu Rezoluția Adunării Generale a O.N.U. din noiembrie 2012, ziua de 21 martie a fiecărui an a fost declarată „Ziua Internațională a Pădurilor”, sens în care, toate statele membre sunt invitate pentru prezentarea și promovarea, în context național, a unor activități concrete privind toate tipurile de pădure.
Grija, efortul pentru asigurarea regenerării fondului forestier administrat de Direcția Silvică Suceava sunt preocupări de căpetenie ale colegilor mei. Desigur, sintagma consacrată, cea de „campanie de împăduriri” își justifică oarecum rezonanța militară, prin complexitatea lucrărilor silvice din fiecare primăvară, precum și prin concentrarea în sezonul renașterii naturii a unor importante eforturi umane, organizatorice, materiale și financiare. Dar implicarea silvicultorilor în activitățile subsumate întemeierii pădurilor viitorului – de la recoltarea și prelucrarea semințelor, la lucrările de finețe din pepiniere și solarii, etc. – se desfășoară de-a lungul întregului an, chiar dacă acestea devin mai vizibile publicului și sunt mai intense în anotimpul în care sevele încep să urce în trupul arborilor. Iar preocupările pentru întemeierea, prin plantații, de noi păduri sunt mai vechi în Bucovina decât însăși primele forme de administrație silvică întemeiate aici în secolul XVIII.
Astfel,prea puțini români știu că Ștefan cel Mare și Sfânt este pe lângă legendarele sale fapte de arme și de credință creștină, autorul unei premiere: întâia împădurire artificială. Ea s-a realizat în 1497, după victoria împotriva polonezilor la Codrii Cosminului, când trufașii nobili leși, căzuți prizonieri au fost puși să are și să semene cu ghindă „dumbrăvile roșii” de la „Botoșani, Cotnari și ”de mai gios de Roman”. Această premieră a precedat-o cu mult pe cea atribuită ca o prioritate mondială țarului Petru cel Mare.
Ulterior, primele lucrări organizate de împăduriri s-au realizat în Bucovina în anul 1818 în Ocolul Silvic Codrul Voievodesei și au constat din plantații cu puieți de larice, dar abia după 1875 a început o activitate mai susținută în acest sens, soldată și cu înființarea de pepiniere silvice. Astfel, în ultimul pătrar al secolului XIX, se împăduriseră în Bucovina peste 22.000 ha.
Importanța – dar și complexitatea – lucrărilor silvice consacrate asigurării regenerării pădurii a fost judicios relevată de neuitatul Marin Drăcea încă din perioada interbelică: „A împăduri nu înseamnă nici a semăna, nici a planta. Nici «a arunca sămânța», nici a «vîrî puieții în pământ». A împăduri înseamnă a crea din ființe vii un nou organism viu, trainic, capabil de a se dezvolta armonic și de a se reproduce – mai târziu – prin propriile sale forțe”.
Mesajul nostru este adresat îndeosebi tinerilor. Adică celor aflați în etapa opțiunilor esențiale ale vieții, la vârsta primelor iubiri, cum frumos a scris poetul Nicolae Labiș, el însuși îndrăgostit și inspirat de codrii copilăriei sale. Iubiri definitive, între care sperăm că tineretul de azi va include și dragostea, respectul pentru codru, pentru natură în general. Pentru că, așa cum a spus marele silvicultor român Marin Drăcea, pentru a crește și a înflori, pădurea are nevoie în primul rând de roua și de căldura inimii omenești.
Ing. Sorin Ciobanu
Directorul Direcției Silvice Suceava
Caprele din Stulpicani
”Există în Bucovina un ocol silvic – Stulpicani – de circa 20.000 ha, la munte, cu toate pădurile accesibile, cu exploatări, regenerări și operațiuni culturale model, în sfârșit, un ocol care, pentru a fi condus în mod remarcabil, cere nu numai pricepere și muncă uriașă, dar și o energie și spirit de pătrundere și organizare a unui atât de mare șantier. Adăugăm că în acest ocol se găsește o rezervațiune de circa 300 ha pădure virgină Acest ocol este condus de colegul Țibu, de vreo șapte ani. Ca în multe părți din țară, și în acest ocol există o «dramă» a caprelor. Evident, pentru ca drama să ia sfârșit, mulți încearcă diferite soluții. Colegul Țibu are marele merit de a fi găsit soluția radicală, unică poate în istoria silviculturii noastre. Ei bine, a cumpărat toate caprele! A scos omul bani din pungă și a cumpărat 260 capre. Din acestea, o bună parte au murit, iar restul le-a vândut la Dorohoi, într-o regiune unde anumiți concetățeni au o deosebită predilecție pentru «pastrama cu coadă». Și astfel, drama caprelor s-a transformat în drama pungii lui. Țibu nu-și impută gestul; din contră, este foarte mulțumit că astăzi are liniște în păduri. Pe Valea Suhei capra a dispărut. Dorohoiul și-ar putea face o glorie devenind Meca caprelor, dacă s-ar mai găsi și alți colegi, care să-l imite pe Țibu” (I. Popescu-Zeletin, ” Un gest unic„ în „Viața forestieră”, București, nr. 2/1939).


Fondul forestier național are în prezent o suprafață de peste 7 milioane de hectare
Fondul forestier național are în prezent o suprafață de peste 7 milioane de hectare
Fondul forestier național are în prezent o suprafață de peste 7 milioane de hectare
Fondul forestier național are în prezent o suprafață de peste 7 milioane de hectare
Fondul forestier național are în prezent o suprafață de peste 7 milioane de hectare
Fondul forestier național are în prezent o suprafață de peste 7 milioane de hectare
Fondul forestier național are în prezent o suprafață de peste 7 milioane de hectare
Fondul forestier național are în prezent o suprafață de peste 7 milioane de hectare
Fondul forestier național are în prezent o suprafață de peste 7 milioane de hectare
Fondul forestier național are în prezent o suprafață de peste 7 milioane de hectare
Pădurile, cea mai mare resursă economică regenerabilă a județului Suceava
Pădurile, cea mai mare resursă economică regenerabilă a județului Suceava
În județul Suceava se desfășoară cele mai ample campanii de împădurire
În județul Suceava se desfășoară cele mai ample campanii de împădurire
Peste 65 milioane puieți au fost produși în ultimii cinci ani de către silvicultorii suceveni, în pepinierele proprii
Peste 65 milioane puieți au fost produși în ultimii cinci ani de către silvicultorii suceveni, în pepinierele proprii
Fondul forestier național are în prezent o suprafață de peste 7 milioane de hectare
Fondul forestier național are în prezent o suprafață de peste 7 milioane de hectare
Sorin Ciobanu, șeful Direcției Silvice Suceava
Sorin Ciobanu, șeful Direcției Silvice Suceava


Recomandări