Carieră didactică

Aproape 400 de dascăli din județ vor să-și obțină definitivatul în învățământ în acest an școlar

Profesoara Daniela Ceredeev, purtător de cuvânt al IȘJ
Profesoara Daniela Ceredeev, purtător de cuvânt al IȘJ

375 de candidați suceveni s-au înscris și au fost validați pentru a susține examenul de definitivare în învățământ în sesiunea din acest an școlar, testarea fiind obligatorie în cariera didactică, urmată de obținerea gradelor didactice II și I.
La nivel de județ, candidații s-au înscris pentru 44 de discipline, cei mai mulți pentru posturile de educatori – 104, învățământ primar – 61; discipline tehnice – 41; educație fizică și sport – 29; matematică – 16, potrivit datelor prezentate de purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Suceava, insp. Daniela Ceredeev.
Cadrele didactice care promovează examenul de definitivat dobândesc titlul de profesor cu drept de practică în învățământul preuniversitar. Persoanele care nu promovează definitivatul pot fi angajate în sistemul de învățământ preuniversitar numai pe perioadă determinată, cu statut de profesor debutant.
Concursul de definitivat reprezintă un examen de intrare și avansare în cariera didactică. Examenul poate fi susținut de cadrele didactice care au cel puțin un an vechime în învățământ. Procedura de acordare a definitivării și a titlului de profesor cu drept de practică în învățământul preuniversitar reprezintă recunoașterea competențelor necesare pentru exercitarea profesiei didactice.
Candidații care se află în primul an de activitate nu pot susține proba scrisă în acest an școlar, întrucât nu realizează stagiul de minimum un an la catedră, condiție obligatorie de altfel.
Calendarul concursului
Structura examenului de definitivat este următoarea: susținerea a două inspecții școlare de specialitate; evaluarea portofoliului profesional personal; o probă scrisă. Pentru a se putea prezenta la proba scrisă, candidații trebuie să îndeplinească, cumulativ, următoarele condiții: a) să aibă calificativul „Bine” sau „Foarte bine” pentru activitatea desfășurată în anul școlar curent; b) media aritmetică a notelor finale la inspecții și portofoliu să fie minimum 8, dar nu mai puțin de 7 la fiecare dintre probele respective. Până la 31 mai 2023 vor fi efectuate inspecțiile de specialitate. Proba scrisă este programată la data de 19 iulie 2023, urmând ca la 1 august să se afișeze rezultatele finale, după soluționarea contestațiilor. Nota de la proba scrisă are o pondere de 70% din nota finală obținută la definitivat.Nota minimă de promovare a examenului este 8.

Recomandări

Calendarul bacalaureatului revine la varianta clasică, cu probe orale și scrise la finalul anului școlar

32 de candidați au intrat pe lista promovaților de la titularizare, după soluționarea contestațiilor

30 de ani – generația de aur a Școlii Normale Suceava. Bucurie, emoții nesfârșite, recunoștință, prețuire