Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a anunțat joi că în perioada 1-31 octombrie, crescătorii de bovine, atât persoane fizice, cât și juridice, pot solicita plata națională directă complementară pentru sectorul zootehnie.
Pentru a beneficia de prima pe exploatație pentru bovine, producătorul trebuie să îndeplinească cumulativ mai multe condiții, în funcție de perioada înființării exploatației. Una dintre acestea este ca fermele să nu nu aibă datorii restante la bugetul de stat sau la cel local, la data solicitării primei.
Astfel, pentru exploatațiile înființate până la data de 31 ianuarie 2008, acestea trebuie să fi avut minim trei capete de bovine, cu vârste de peste șase luni la data înființării, iar exploatația să fie înregistrată în Registrul național al exploatațiilor la data solicitării primei.
Exploatații înființate în perioada 1 februarie 2008-31 ianuarie 2009 trebuie să aibă minim trei capete de bovine care la sfîrșitul anului trecut să fi depășit vârsta de șase luni. De asemenea, ferma trebuie să fie înregistrată la Registrul Național al exploatațiilor.
Aceleași condiții trebuie să le îndeplinească și exploatații înființate în perioada 1 februarie 2009-31 ianuarie 2010, singura diferență fiind obligativitatea ca animalele să fi depășit șase luni la 31 ianuarie 2010.
Cererea de solicitare a primei pe exploatație, aferentă fiecărei exploatații deținute, se depune individual sau prin reprezentant legal la centrul local sau județean al APIA, unde este înregistrată exploatația.