L-am cunoscut pe Sebastian Crăciun, micul poet cu suflet mare, acum șase ani, când mi-au rămas adânc întipărite, în minte și suflet, cuvintele prea mari și atât de dureroase pentru un copil atât de mic: „De ani buni mă lupt cu boala cruntă pe care înțeleg că trebuie să o înfrunt, fără a privi înapoi. Drumuri lungi și proceduri chinuitoare, luni întregi departe de cei dragi, teama că nu voi reuși să ajung la tratamentele atât de necesare ameliorării tetraparezei spastice, din lipsa banilor. De fiecare dată, întors acasă, privesc cu durere la celelalte zeci de copii cu dizabilități care nu au avut șansa de a răzbate, cu orice preț, șansă ce mi-a fost dată mie prin lupta familiei și a celor care au înțeles că am nevoie de ajutor și mi-au fost aproape. Acești copii sunt condamnați la singurătate și involuție a bolii, într-o lume care nu știe cum să reacționeze la durerea și neputința lor. Cei peste 60 de copii cu dizabilități și familiile lor din comunitatea unde trăiesc au făcut o povară nu din încercarea la care au fost supuși, ci din teama de a face parte dintre oameni, de a cere ajutor. În lupta grea ce mi-a fost dat să o duc, zi de zi, an de an, am întâlnit și oameni care m-au văzut așa cum sunt: un copil ce-și dorește să trăiască o viață normală, un copil care are nevoie de mâini întinse pentru a nu se prăbuși, un copil cu suflet mare și dragoste de frumos, de poezie, de lume, o lume pe care și-o poate construi singur, așa cum vrea, în minte și suflet, atunci când simte că cea reală nu are loc pentru el. Am început să scriu poezii și să colaborez cu dascăli, artiști, psihoterapeuți care m-au ajutat necondiționat și-atunci, adunând astfel de oameni în jurul meu, m-am gândit că această echipă minunată ar putea face pentru mult mai mulți copii gesturile de umanitate pe care mi le oferă, necondiționat.”
Seby a ajuns în atenția domnului Sorin Poclitaru, președintele Asociației Culturale Fair Play din Gura Humorului, cu sprijinul căruia a scos la lumină trei volume de poezii din vânzarea cărora și-a putut asigura o parte din cheltuielile necesare intervențiilor chirurgicale și recuperărilor pentru ameliorarea tetraparezei spastice, o boală cruntă pe care e nevoit să o înfrunte cu demnitate și atât de mult curaj. Sorin i-a rămas alături în crezul că, într-o bună zi, pașii îi vor fi trainici, adunând în jurul său primii „nași de pași” în prezența unor cunoscuți și valoroși interpreți de muzică folk, veterani și mai tineri membri ai nemuritorului Cenaclu Flacăra. Necondiționat și în mod constant, aceștia organizează spectacole de folk și poezie, promovând valorile muzicii și talentul micului Sebastian, spectacole caritabile prin care sunt susținute terapiile și recuperările lui Seby. Pentru că sufletul lui este atât de mare încât este loc pentru toată lumea, Seby se gândește, mereu, la cei asemenea lui și își dorește mult să poată, prin talentul și eforturile pe care le face, să-i sprijine și pe ceilalți copii cu dizabilități din comunitatea sa: „Nu toți copiii au șansa de a putea lupta pentru viața lor, pentru a-și împlini visuri, pentru normalitate. Îmi doresc ca toți copiii cu dizabilități să poată avea șansa să descopere lumea, să socializeze, să învețe a se integra în societate, să-și descopere abilitățile, să se simtă utili și normali. Astfel, nu ar mai simți că trăiesc într-o lume care nu-i vrea, o lume care nu știe ce să facă cu acești copii a căror singură vină este teama de a trăi printre și cu oameni, teama de a-și striga durerea, de a cere ajutor, de a fi respinși doar pentru că… sunt altfel.”
Impresionați de stăruința cu care Sebastian luptă, nu numai pentru el, directori de școli și licee au început să organizeze spectacole caritabile de folk și poezie. Un astfel de spectacol a fost găzduit de Colegiul Național „Dragoș Vodă” din Câmpulung Moldovenesc – prin bunăvoința dnei director Dorina Carp și, zilele trecute, de Liceul Tehnologic „Vasile Cocea” din Moldovița – prin bunăvoința dnei director Diana Priscornic – dascăli cu suflet frumos care merită, pentru inițiativa lor, toată admirația și prețuirea și care devin, iată, un bun exemplu de urmat.
De câteva luni, tânăra Asociație Freamăt de Speranță din Câmpulung Moldovenesc, fondată la inițiativa lui Sebastian și a mamei sale, cărora li s-au alăturat parteneri de nădejde, susține copiii și tinerii cu dizabilități din comunitate. Freamăt de Speranță este o asociație umanitară, cu o echipă tânără și ambițioasă, care promovează și susține drepturile copiilor, tinerilor și adulților cu dizabilități, urmărind integrarea acestora în societate și sprijinirea în a avea o viață cât mai aproape de normalitate precum și schimbarea mentalității oamenilor cu privire la locul, rostul în societate și nevoile acestora, cea mai vulnerabilă categorie care nu poate răzbate fără ajutor.
În acest moment, membrii asociației, al cărei președinte onorific este Sebastian, luptă pentru doi dintre copilașii aflați în evidență, ambii chinuiți de aceeași boală cruntă: tetrapareza spastică. Șansa lor la normalitate, la mai puțină suferință și deznădejde o reprezintă o intervenție chirurgicală ce nu suferă amânare și care poate fi efectuată, cu succes, într-o clinică din Chișinău, intervenție urmată de o lungă și susținută perioadă de recuperare. Costurile, ce depășesc 2.000 de euro pentru fiecare copil, sunt prea mari pentru familiile lui Daniel și Ștefănel și, din acest motiv, au nevoie de sprijinul tuturor oamenilor de bine. Unul dintre demersurile asociației care îi sprijină îl reprezintă organizarea, în școlile și liceele partenere, a unor spectacole caritabile similare cu cele susținute la liceele amintite, contând pe bunăvoința și implicarea directorilor și ale comunităților școlare și sperând că vor reuși să adune, în timp util, suma necesară pentru intervențiile celor doi copii, programate în luna mai, la Chișinău, și de a căror reușită depinde efectuarea neîntârziată a acestora și recuperările postoperatorii constante.
Putem, împreună, să dăm o șansă acestor copii, să fim eroii lor, eroii lui Sebastian care luptă și crede că încă mai există oameni cu suflet frumos în lumea asta atât de mare care, din când în când, privesc și în jos, la cei vulnerabili și neajutorați!
Prof. Nicoleta Bogoș
