Municipiul Suceava a cunoscut începând cu anii ‘60o puternică industrializare, fapt care a dus la dezvoltarea acestuia într-un ritm susținut.
În 1963-1964 s-a ridicat Combinatul de Celuloză și Hârtie (CCH), Ambro de mai târziu, iar doi ani mai târziu s-a început construirea altor fabrici: viitoarea Întreprindere pentru Utilaje și Piese de Schimb (IUPS), Întreprinderea de Reparații Auto (IRA). Totodată, s-au extins Combinatul de Prelucrarea Lemnului (CPL) și Întreprinderea de Mașini Unelte și Scule (IMUS). Noua industrie dezvoltată pe Platforma Industrială Lunca Sucevei trebuia deservită de muncitori, iar pentru ei trebuiau realizate în permanență locuințe noi. O statistică a acelor vremuri arată că în anii ‘70-’80, în municipiul Suceava se realizau circa 1.300-1.400 de apartamente anual și chiar mai multe în anumite momente.
Noul cartier Arini și problemele create de pânza freatică
În a doua jumătate a anilor ‘60 începe la Suceava proiectarea pentru ansamblurile Arini cu 2.500 de apartamente, Tudor Vladimirescu cu 470 de apartamente și Zamca I cu 1.160 de apartamente. Cartierul Arini (denumit în prezent Areni) cuprindea blocurile de pe partea dreaptă a bulevardului 1 Mai și o parte dintre cele de pe bulevardul Ștefan cel Mare, aflat în prelungire, pe sensul de mers spre centrul orașului. Centrul cartierului era plasat undeva în zona blocului Lamă și a pieței cu fântână arteziană din fața Policlinicii, cuprinzând în continuare blocurile aflate astăzi pe partea dreaptă a străzii Universității, precum și complexul de blocuri construite de-a lungul străzii Mărășești.
La ridicarea acestui nou cartier proiectanții și constructorii au întâmpinat o nouă problemă, cea legată de cursul pârâului Arini și de zona mlăștinoasă din jurul albiei sale. Despre existența acestui pârâu relatează și domnitorul Ștefan Tomșa, cu două domnii la începutul secolului al XVII-lea. Acesta relatează că aproape de intrarea în Suceava trecea cu caleașca peste gârla dintre arini. În zona iarmarocului de vite din preajma stadionului de astăzi, terenul a fost dintotdeauna mlăștinos, oamenii povestind că la începutul anilor ‘60 autobuzul cu care veneau spre Suceava se împotmolea aici în lutul moale și plin de apă. Toată apa care venea din pânza freatică și cea pluvială dinspre zona Șcheia, cea a castelului de apă de pe Zamca și din zona înaltă de pe Mărășești se scurgea prin acest pârâu spre baza dealului Tătărași, pe traseul actualei străzi a Universității. Pânza freatică era la suprafață și a coborât pe măsură ce s-au făcut săpături și fundații.
Blocul Lamă din Arini, mândria noului cartier
Terenul era mlăștinos acolo și în toată acea zonă era interdicție de construire, inclusiv pe terenul unde se află primăria de astăzi. Pe strada Universității, pe partea dreaptă pe sensul spre bulevardul George Enescu, se vede și astăzi că vechile blocuri sunt retrase de la stradă, pentru că acolo se afla albia pârâului. Această interdicție de construcție era coroborată și cu rațiuni economice. Din punct de vedere tehnic se putea construi până la urmă, dar trebuia să îngropi bani mulți în fundațiile blocurilor.
Una din realizările care nu au ținut prea mult cont de problemele ridicate de tipul de sol a fost blocul Lamă din Arini. Construit din cărămidă pe structură de pereți portanți, el a fost ridicat în apropierea albiei aceluiași pârâu, fiind așezat pe o structură de peste 400 de piloți bătuți în pământul moale, pe care constructorul a fost nevoit să-i introducă în sol până la stabilizarea presiunii acestuia. Pe partea laterală a blocului a fost realizat un frumos mozaic parietal, care se numește „Miorița”, ce poate fi și astăzi admirat de cei care nu sunt prea grăbiți. De altfel, cu acest nou cartier, prin Complexul de locuințe Mărășești, avea să se lanseze construcția curentă a blocurilor turn cu P+10 etaje, din necesitatea câștigării unui număr mai mare de locuințe pe suprafață. Ele au fost dispuse în două grupuri de câte trei blocuri, T1-3 și T4-6, prin înălțimea lor începând să schimbe ușor aspectul comun al orașului, în care noul cartier Arini aducea locuințe confortabile, cu grijă finisate pentru noua generație de oameni ai muncii.
Cartierul ”Areni”, o denumire cu origini necunoscute
În ceea ce privește numele acestui cartier, Arini sau Areni, este cert faptul că până la sfârșitul anilor ‘70 denumirea sa a fost de cartierul Arini, nume venind de la arinișul care exista altădată în zona mlăștinoasă a iarmarocului de aici. Stadionul cu același nume a primit pe la sfârșitul anilor ‘70 o pancartă pe care scria ”Stadionul Arini”. Puțini or mai fi astăzi cei care cunosc considerentele după care, într-o bună zi, acea pancartă a fost înlocuită cu alta, pe care scria, ca și astăzi, ”Stadionul Areni”, o schimbare care a adus în timp schimbarea denumirii întregului cartier din jur.
Școlile s-au ridicat odată cu apariția unei noi generații
În timp ce se ridicau noile cartiere ale orașului, care atrăgeau forță de muncă tânără în municipiu, apăruse necesitatea ridicării unor școli pentru educarea tinerei generații născute la oraș. Școala Generală Nr. 1 de pe Ana Ipătescu a dat tonul, a urmat cea din zona centrală a orașului, numerotată cu 2, însă după ea era nevoie de o altă școală generală, de astă dată în noul cartier Arini, care totaliza aproape 2.500 de apartamente. 1965-1970 a fost de fapt perioada în care au fost ridicate cele mai multe școli în oraș, între care Școala Generală Nr. 3, Liceul Economic, după ce acesta funcționase o vreme în localuri din cartierul Ițcani, Liceul „Petru Rareș” de astăzi, în clădirea căruia s-au desfășurat la început cursurile Liceului Pedagogic, o nouă școală în cartierul Ițcani și lista va crește, odată cu zorile apariției unui nou cartier spre vestul orașului.
Pe un câmp cu grâu și albăstrele avea să apară cel mai mare cartier al orașului
După anul 1970 s-au proiectat ansamblurile Zamca II, cu 1.700 de apartamente, și cartierul George Enescu, devenit la final, cu cele 7.000 de apartamente, cel mai mare cartier nou al orașului. Arhitectul Eusebie Latiș, fost director al Centrului de Proiectări Suceava, ne-a povestit despre acele vremuri: ”Dacă pe vremea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej Academia Română a avut câștig de cauză, Stațiunea de Cercetări Agricole necedând terenul pentru ridicarea unui ansamblu de locuințe, situația nu s-a mai repetat în timpul lui Nicolae Ceaușescu, când întreg terenul cu culturi agricole și-a schimbat destinația.”
Pe vechile câmpuri cu culturi de grâu, care se întindeau din spatele spitalului nou, construit la mijlocul anilor ‘60, spre pădurea dinspre Șcheia, avea să apară un bulevard important al orașului, prin mijlocul celei mai mari aglomerări de locuințe ridicate vreodată în municipiu. Acest cartier avea să poarte numele marelui muzician român George Enescu, având ca repere impunătoarele blocuri precum Belvedere, Curcubeu, Albina, Vapor sau Dorna. A fost construit de-a lungul anilor ‘70, iar blocurile turn din față nu făceau altceva decât să acopere densitatea uluitoare de blocuri construite în spate. Arhitectul Viorel Blanaru ne-a povestit cum s-au pus problemele de proiectare la acea oră: ”Cei de la Centrul de Proiectări Suceava au încercat inițial să îmbunătățească situația, punând o parte din blocuri în mod aerisit în proiect și lăsând astfel anumite goluri, care permiteau ansamblului urbanistic să se dezvolte în două etape. Asta ar fi însemnat ridicarea inițială a ansamblului George Enescu, urmată de construirea altor blocurilor, printre cele existente. Însă în clipa în care proiectul a ajuns la București, pentru avizare la Consiliul pentru Problemele Consiliilor Populare (numit simplu Două Cepe), ordinul a fost ca ambele etape să se realizeze simultan. Așa a ajuns cartierul George Enescu să aibă o densitate uluitoare, cu blocuri la distanțe mici unul față de celălalt și fără locuri de parcare.”
Modelele asiatice, între preferințele președintelui Ceaușescu la acea oră
Locatarii zonei dinspre Șcheia a cartierului George Enescu și ai ansamblului Zamca II, din apropierea Mănăstirii Zamca, aveau să simtă din plin disconfortul creat spre sfârșitul anilor ‘70 de densitatea foarte mare a blocurilor construite. Arhitectul Eusebie Latiș, aflat atunci în plină activitate la Centrul de Proiectări Suceava, ne-a povestit cum s-a ajuns aici: „Cine nu a trăit acele vremuri sau nu a fost implicat în activitatea de investiții se întreabă cum a fost posibil așa ceva. Spre anii ‘80, Ceaușescu devenise categoric împotriva extinderii localităților în detrimentul terenului agricol și, întors dintr-o vizită în țări din estul îndepărtat al Asiei, printre alte măsuri aberante a trasat noi directive în construcția de locuințe. Între ele reducerea tot mai drastică a costurilor, a consumului de metal, respectiv oțel-beton, și cel mai grav, creșterea densității locuințelor. S-a ajuns astfel la măsura reducerii spațiului de la 20-25 de metri între blocuri, la doar 15 sau chiar 13 metri distanța dintre laturile lungi a două blocuri, astfel încât lățimea aleilor carosabile să nu fie mai mare de 3,5 metri.”
În noul cartier s-a introdus la începutul anilor ‘70 prefabricarea planșeelor, fâșii cu goluri din beton armat, care se aduceau la început de la o fabrică din Roman. De asemenea, spre 1980, tot de la Roman au sosit și primele prefabricate pentru blocuri, care începând cu anii următori s-au fabricat în poligonul din Burdujeni. Dezavantajul principal al acestora îl constituia proasta izolare termică, însă sucevenii primeau în acea perioadă căldură suficientă în apartamente, neștiind ce avea să urmeze…
Anii ‘70 au adus construcții noi și moderne în întreg orașul
La începutul anilor ‘70 s-a făcut extinderea Prefecturii, cu corpul dinspre strada Vasile Bumbac. Arhitectul Viorel Blanaru rememorează: ”Acolo erau așa-zisele remize pentru taurul comunal și pompieri, acolo fiind în acea perioadă și sediul pompierilor suceveni. Pe acea suprafață s-a extins clădirea Prefecturii de astăzi, făcându-se o pastișă la clădirea existentă și închizând ca un careu curtea din mijloc. A fost aleasă o soluție care de regulă nu este una obișnuită, pastișa fiind de obicei separată de clădirea monument în cazul unor adăugiri. Așa s-a procedat, tot în perioada anilor ‘70, la clădirea Colegiului «Ștefan cel Mare», unde s-a continuat clădirea tot cu o pastișă, însă degajată de clădirea monument, în așa fel încât să se observe care e clădirea monument și care este cea nou realizată. Din acest motiv Prefectura de astăzi pare o clădire unitară, construită în aceeași perioadă.”
O zonă turistică de prim rang avea nevoie de spații hoteliere și comerciale
După construcția Hotelului Central în noul centru al orașului, la începutul anilor ‘60, Suceava avea nevoie de un spațiu hotelier ceva mai pitoresc, care a fost realizat în ultimii ani ai deceniului 7. În anul 1970 se dădea în folosință Hotelul Arcașul, care purta amprenta unei arhitecturi moderne, având o intrare acoperită în consolă cu o soluție tehnică deosebită. Urmau însă ani tot mai buni pentru turismul sucevean, mai ales după ce mănăstirile din nordul Moldovei au primit Mărul de Aur în anul 1972, o distincție foarte importantă din partea Federației Internaționale a Jurnaliștilor și Scriitorilor de Turism (FIJET). Numărul de turiști creștea în permanență și Nicolae Ceaușescu înțelesese potențialul economic al acestor mănăstiri, aceasta fiind perioada când au fost alocate cele mai importante fonduri pentru refacerea lor. Pentru a face față cererilor crescânde de cazare și masă pentru cei care veneau să viziteze zona, s-a pus atunci problema construirii unui nou hotel, de această dată cu o capacitate de cazare mărită. Conducerea de atunci a județului a pus ochii pe un spațiu ocupat de Grădina de Vară a orașului, care, fiind considerată nerentabilă, a fost demolată la începutul anilor ‘70, făcând loc unui hotel spațios, cu 10 niveluri și un restaurant modern și încăpător, cunoscut sub denumirea de Hotel Bucovina. În paralel cu construcția sa, la câțiva pași mai încolo, la intersecția străzilor Ștefan cel Mare și Ana Ipătescu, începea în 1972 construcția unui mare centru comercial, viitorul Magazin Universal Bucovina, secondat de un complex de modă și croitorie, denumit Casa Modei. În luna octombrie a anului 1974, o mare de oameni a pătruns pentru prima dată în noul complex comercial ridicat pe cinci niveluri, iar restaurantul Hotelului Bucovina găzduia primul revelion organizat la sfârșitul anului 1975.
În 1977 Nicolae Ceaușescu inaugura noul pod peste râul Suceava, spre noul cartier început la Burdujeni, și statuia ecvestră a domnitorului Ștefan cel Mare, din noul parc amenajat în apropierea Cetății de Scaun Suceava. În timp ce vorbea mulțimii adunate în piața centrală a orașului, din balconul Casei de Cultură privea spre stânga și nu-i plăcea deloc ce vedea spre capătul străzii Ștefan cel Mare. Era primul semn că Centrul Vechi al orașului nu era pe placul președintelui și avea să cadă sub lamele buldozerelor în următorii ani.
(Va urma)
