Antonescu: Varianta Iohannis – premier rămâne în picioare, dar PNL nu a luat nici o decizie



Președintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, ieri, că varianta Klaus Iohannis ca premier în fruntea unui Guvern de criză „rămâne în picioare” în opinia sa, precizând că partidul nu a luat o deciziei în acest sens și că nu știe în acest moment dacă primarul Sibiului ar accepta o nouă ofertă.
Întrebat, după ședința BPC, dacă la discuția de luni cu ceilalți reprezentanți ai opoziției va merge cu o propunere de premier, președintele PNL a infirmat această ipoteză.
„Nu. Deocamdată, noi avem de parcurs un calendar de discuții. Primul element important este, cred, acela de a stabili un set de măsuri imediate și urgente pe care Guvernul respectiv, dacă vom ajunge acolo, le are de luat. Noi am discutat mult astăzi, de fapt cea mai mare parte a ședinței BPC a fost dedicată acestui subiect. Intențiile noastre se îndreaptă și vom propune în primul rând să reparăm cele mai grave lucruri pe care le-a făcut din punct de vedere economic Guvernul Boc, revenirea TVA la 19% și chiar scăderea sa la produsele de bază și construcții la 5%, revenirea salariilor bugetarilor acolo unde au fost, cu abrogarea imediată și cer încă o dată Guvernului abrogarea impozitului minim, impozitului forfetar”, a spus Antonescu.
Întrebat dacă primarul Sibiului, Klaus Iohannis, mai este varianta de premier susținută de PNL, Antonescu a precizat că, în opinia sa, Iohannis rămâne o variantă în discuție, precizând însă că formațiunea liberală nu a luat încă o decizie în acest sens.
„N-am luat în partid o decizie, dar, din punctul meu de vedere, da, în mod categoric, Klaus Iohannis este o variantă care poate fi discutată. Câtă vreme nu apare cineva, din PSD sau din altă parte, care să-mi aducă un argument pentru care asemenea formulă nu ar mai fi de discutat, nu văd de ce n-am discuta-o”, a spus liderul PNL.
El a amintit că în toamna anului trecut când se conturase varianta unui Guvern care să fie condus de Klaus Iohannis, liderii marcanți ai PSD au asumat public această formulă.
„Vă reamintesc că în toamna anului trecut era Mircea Geoană președintele și candidatul PSD, dar lângă domnul Mircea Geoană, practic în aproape aceleași poziții politice se aflau: Adrian Năstase, președinte al CN, Victor Ponta, vicepreședinte și purtător de cuvânt, voce puternică și atunci la vârful PSD, dibaciul domn Viorel Hrebenciuc, Liviu Dragnea, secretar general atunci, secretar general azi. Acești domni au asumat în mod public formula cu Klaus Iohannis premier ca fiind una foarte bună”, a mai spus Antonescu.
Pe de altă parte, Antonescu a precizat că nu știe în acest moment dacă Iohannis ar accepta o nouă nominalizare.
Președintele PNL, Crin Antonescu, l-a vizitat, joi, pe primarul Sibiului, Klaus Iohannis, cu care a discutat timp de aproximativ o oră, la sediul Primăriei.