Președintele PNL a declarat, ieri seară, la Buzău, că șansele ca moțiunea de cenzură a PSD să treacă sunt de până la 40%, menționând, pe de altă parte, că liberalii care nu vor vota în favoarea acesteia vor fi excluși din partid, transmite corespondentul MEDIAFAX.
„Estimarea mea, foarte sincer, este că șansele de a trece nu sunt însă foarte mari. Cele 20 și ceva de voturi necesare sunt greu de reunit, dar are șanse până în 40 la sută, consider eu. Noi încercăm să facem tot ce putem pentru a convinge pe toată lumea, în primul rând pe cei de la PD, pentru că e în joc mai mult decât ce e la o moțiune obișnuită. Nu mai e vorba de un joc politic sau de altceva. Aceste măsuri odată intrate în vigoare sunt greu de reparat chiar dacă peste o lună ei s-ar răzgândi”, a spus Antonescu.
El a mai precizat că liberalii care vor vota împotriva moțiunii de cenzură vor fi dați afară din partid, fără doar și poate.
„Noi am anunțat de mai multe vreme lucrul acesta. Eu am încredere în parlamentarii noștri, însă e o regulă tacită. Într-un asemenea moment, în care n-am avut nici o discuție contradictorie, nu există nimeni care să și fi exprimat o altă părere asupra faptului că Guvernul trebuie să plece, așa fel încât absența sau un vot în contradicție cu poziția partidului ar însemna excluderea din partid, fără nici un fel de dubiu”, a spus Antonescu.
Cererea lui Băsescu privind moțiunea mi se pare nepotrivită, ca să fiu elegant
Crin Antonescu a mai declarat că cererea șefului statului de devansare a votului asupra moțiunii de cenzură este „nepotrivită”.
Liderul liberal a declarat, într-o conferință de presă susținută la Buzău, că votul va avea loc atunci când au hotărât Birourile Permanente ale celor două Camere.
„Mi se pare nepotrivită (cererea șefului statului privind devansarea votului asupra moțiunii de cenzură, n.r.), ca să fiu elegant. Votul va avea loc atunci când au hotărât, potrivit Constituției, conform regulamentului celor două Camere, când au hotărât Birourile Permanente. Hotărârea a fost luată în termenii constituționali, în termenii de cutumă. Nu sunt psihiatru, nu sunt nici domnul Lăzăroiu, mă rog, nu știu de ce a făcut această cerere domnul Băsescu”, a declarat Antonescu.