Antonescu: PNL este dispus să își asume funcția de premier în baza planului propus de liberali



Președintele PNL, Crin Antonescu, a susținut, duminică, la Galați, într-o conferință de presă, că este pregătit să își asume funcția de premier, în condițiile în care planul de guvernare al partidului pe care îl conduce ar fi adoptat, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Președintele liberalilor a precizat însă că nu acesta este scopul său politic la ora actuală.
În cazul în care PNL va ajunge la guvernare în baza planului de guvernare propus de către acest partid, Crin Antonescu spune că și-ar putea asuma funcția de premier.
Acesta a precizat însă clar că atâta vreme cât există măsuri alternative față de cele propuse de către Guvernul Boc acestea ar trebui aplicate.
„Noi am spus întotdeauna, de la începutul crizei că atâta vreme cât susținem că există măsuri care se pot aplica noi suntem dispuși să le și aplicăm. Asta nu înseamnă că am dori să intrăm la guvernare în guvernul lui Traian Băsescu (dacă doream asta intram la guvernare astă iarnă). Noi suntem dispuși să asumăm guvernarea României pe baza măsurilor PNL și suntem dispuși să ne asumăm singuri acest program care înseamnă salvarea pensiilor și salariilor, tăierea drastică a cheltuielilor, un Guvern cu mai puține ministere și o reducere a numărului de agenții. Scopul meu politic nu este să devin premier. Să nu se înțelegă acum că PNL ar face orice să ajungă la guvernare. Însă dacă se va pune problema să punem în practică aceste măsuri nu vom da înapoi. Dacă m-ar desemna partidul să ocup această funcție atunci voi răspunde că sunt de acord”, a susținut Antonescu.
În legătură cu moțiunea de cenzură introdusă de către PSD, președintele PNL a declarat că parlamentarii liberali vor susține acest demers, indiferent de textul moțiunii.
Mai mult, Antonescu a susținut că liberalii vor vota cu bilele la vedere, iar cei care nu vor fi prezenți la vot vor fi excluși din partid.
Acesta a continuat spunând că, în situația în care PDL va decide să absenteze în momentul votării moțiunii, acei democrat-liberali care au anunțat deja că nu sunt de acord cu măsurile de austeritate propuse de guvern vor face tot posibilul să se afle în sală și să voteze împotriva guvernului Boc.
„Parlamentarii PDL, dacă tot votează moțiunea, vor ca lumea să știe că ei fac lucrul acesta. Vor intra în sală împotriva consemnului, dacă va exista un consemn impus de către partid, și vor vota așa cum cred de cuviință”, a declarat liderul liberal.
Crin Antonescu s-a aflat, duminică, la Galați, la Conferința Filialelor Teritoriale Galați, în cadrul căreia urmează să se desemneze președintele organizației județene a Partidului Național Liberal.