Președintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, miercuri, într-o conferință de presă, că președintele Traian Băsescu are datoria fie să demisioneze, fie să determine Guvernul să demisioneze, fie să găsească o soluție pentru ieșirea României din faliment.
„Este imperios necesar și este urgent ca Guvernul Boc să plece, trebuie să demisioneze sau, prin mijloacele pe care președintele le-a găsit la sfârșitul anului trecut pentru a-l instala, pentru a-i construi o majoritate, președintele, principalul responsabil al situației de criză în care se află România, ar trebui să găsească azi mijloacele să-l determine să demisioneze. (…) Președintele Traian Băsescu, principalul responsabil de falimentul în care se află România și care este constatat de FMI, are datoria, din două una: să demisioneze sau să găsească în fine o soluție care e necesară azi României”, a susținut Crin Antonescu.
Liderul liberal a menționat că Guvernul, despre care spunea de la începutul anului 2009 că ți minte pe români, este azi „definitiv descalificat” inclusiv în fața FMI, care a realizat că nu are un partener credibil în Guvernul Emil Boc.
„Fruntașii PDL mint. Azi, șeful misiunii FMI în România, Jeffrey Franks, a spus clar, a arătat că nu FMI impune Guvernului României renunțarea la cota unică sau mărirea acesteia sau creșterea TVA”, a mai spus Antonescu.
El a adăugat că Guvernul este practic dat afară de către FMI, care nu-l mai recunoaște de partener „pentru că minte”, precizând că, dacă Guvernul Boc nu demisionează sau nu este demis, liberalii vor depune moțiune de cenzură și vor semna un acord politic cu celelalte partide parlamentare prin care să se evite creșterea taxelor și impozitelor.
„Dacă Guvernul Boc nu demisionează, dacă Guvernul Boc nu este demis, prin mijloace pe care suntem convinși că domnul președinte le are, cum le-a avut să-l pună, pe lângă Constituției, le are să-l demită, dacă asta nu se întâmplă, nu putem face altceva decât o moțiune de cenzură, care nu mai depinde numai de noi. O vom înainta, o vom semna și susține în condițiile unui acord politic cu celelalte partide din Parlament, cu PSD în principal, un acord politic care deja să cuprindă aceste elemente. Să convenim asupra lucrului care ni se pare cel mai important, anume evitarea creșterii taxelor și impozitelor”, a spus liberalul.
El a apreciat că, după declarația șefului delegației FMI la București, Jeffrey Franks, „orice încercare a acestui Guvern sau a altui Guvern de a justifica o renunțare la cota unică sau o creștere a cuantumului ei sau a TVA pe seama FMI nu mai stă în picioare”.
„Manualul FMI contraindică creșterea taxelor în perioadă de criză. PNL va continua să fie, oricine ar guverna România și oricare ar fi situația politică, apărătorul clasei mijlocii și al celor cu inițiativă în domeniul economic. Nu există salvare din criza economică și financiară decât în economia reală, nu la birocrații și politicienii din spatele lor”, a conchis Antonescu.