Comitetul de reglementare al ANRE a aprobat în ședința de joi prețurile pentru furnizarea reglementată a gazelor naturale pentru cei 38 de furnizori de gaze naturale, majorarea pentru clienții casnici fiind în medie cu 2%, începând de la 1 aprilie 2017, potrivit unui comunicat al instituției, scrie Mediafax.De asemenea, tarifele de distribuție la Distrigaz Sud Rețele au fost aprobate, în scădere, în medie, cu 4,16%.„Solicitarea de aprobare a tarifelor de distribuție pentru Delgaz Grid (fost E.On Distribuție) se află, în prezent, în analiză în cadrul autorității”, precizează instituția.„La stabilirea prețurilor reglementate s-au avut în vedere prevederile metodologiei aprobată prin Ordinul ANRE 182/2015, cu modificările și completările ulterioare, în concordanță cu prevederile OUG 64/2016, potrivit căreia, începând cu 1 aprilie 2017, gazele naturale de proveniență internă se vor vinde pe piața concurențială, inclusiv pentru clienții casnici, fără stabilirea unui preț de vânzare”, se arată în comunicatul Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE).





