ANOFM: Rata șomajului a scăzut în luna mai la 7,67 la sută, față de 8,07 la sută în aprilie



Rata șomajului în luna mai a fost de 7,67 la sută, față de 8,07 la sută în aprilie, numărul total al șomerilor înregistrați fiind de 701.854, cu 36.333 mai puțini decât în luna precedentă, informează, marți, Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM).
Potrivit ANOFM, rata șomajului de 7,67 la sută înregistrată în aprilie 2010 este cu aproape două procente mai mare față de aceeași perioadă a anului trecut, când aceasta a fost de 5,70 la sută.
Din numărul total al șomerilor înregistrați în evidențele agențiilor județene pentru ocuparea forței de muncă, 291.072 sunt femei, rata șomajului în rândul acestora fiind de 6,88 la sută.
Județele cu cele mai mari rate ale șomajului sunt Vaslui (14,10 la sută), Mehedinți (12,99 la sută), Teleorman (12,37 la sută), Dolj (11,67 la sută), Ialomița (11,35 la sută), Alba (11,33 la sută), Gorj (11,21 la sută), Covasna (11,11 la sută), Galați (10,87 la sută), Hunedoara (10,45 la sută), Caraș-Severin (9,86 la sută), Buzău (9,82 la sută), Harghita (9,69 la sută), Neamț (9,43 la sută), Prahova (9,22 la sută), Sălaj (9,19 la sută), Călărași (8,83 la sută), Argeș și Dâmbovița (8,74 la sută), Olt (8,62 la sută), Brașov (8,31 la sută), Bacău (8,30 la sută), Brăila (8,21 la sută), Giurgiu (8,16 la sută), Mureș (7,97 la sută),Vrancea (7,95 la sută), Suceava (7,79 la sută), Vâlcea (7,78 la sută), Iași (7,77 la sută) și Tulcea (7,71 la sută).
Rata șomajului a fost sub procentul înregistrat la nivel național în județele Sibiu (6,96 la sută), Botoșani (6,93 la sută), Arad (6,25 la sută), Maramureș (6,22 la sută), Bistrița și Cluj (6,20 la sută), Constanța (6,13 la sută), Satu-Mare (6,06 la sută), Bihor (6,01 la sută), Timiș (4,38 la sută), Ilfov (2,81 la sută) și București (2,50 la sută)
Din totalul șomerilor înregistrați la nivel național, 410.933 sunt indemnizați și 290.921 neindemnizați.