Directorul Oficiului Județean de Cadastru și Publicitate Imobiliară Suceava, Romică Andreica, și-a prezentat bilanțul la aproape șase luni de activitate de conducere a acestei instituții.
Prezentarea bilanțului a avut loc în cadrul unei întâlniri la care au fost prezente persoanele autorizate să efectueze lucrări de cadastru. Andreica a precizat că una dintre principalele realizări ale acestei perioade a fost deschiderea unui birou de lucru în municipiul Vatra Dornei. El a arătat că la acest birou va fi prezent, două zile pe săptămână, și un inspector al Oficiului de Cadastru. Andreica a mai spus că în noul birou, care are o suprafață de 200 de metri pătrați, vor fi depozitate și cărțile funciare și hărțile cadastrale pentru zona Dornelor, care până în momentul de față se aflau la Câmpulung Moldovenesc.
„Un alt aspect pozitiv este alegerea județului Suceava, singurul din Moldova, în proiectul pentru cadastrul general. Acesta se va realiza, pentru început, doar în comuna Moara. Și vreau să spun că la Moara deschidem o cutie a Pandorei, pentru că este o localitate cu specific cu totul aparte. Moara este aproape un cartier rezidențial al Sucevei, are șosea de centură, are terenuri de la Agenția Domeniului Statului, teren sub luciu de apă, campus universitar și urmează să se construiască și o „groapă de gunoi”, a spus Romică Andreica.
El a arătat că licitația pentru desemnarea firmei care va realiza cadastrul general în Moara va fi organizată în la începutul anului viitor. Șeful Oficiului de Cadastru a precizat că acest proiect se realizează dintr-un împrumut garantat de statul român și există șanse ca și în alte 19 localități să se realizeze cadastru general.
Andreica a mai spus că Oficiul Județean de Cadastru și Publicitate Imobiliară Suceava a început, recent, un proiect de aproximativ 100.000 de euro în vederea realizării de planuri parcelare la nivel de tarla, pentru suprafețele de teren aflate în extravilanul localităților. “Este vorba de primul pas spre intabularea gratuită a terenurilor aflate în extravilan”, a spus Andreica. El a arătat că pentru acest proiect, Agenția Națională de Cadastru a selectat nouă localități din județul Suceava, Marginea, Frătăuții Noi, Salcea, Mitocu Dragomirnei, Botoșana, Drăgoiești, Horodniceni, Baia și Bogdănești.
Raport
Andreica și-a făcut bilanțul la șase luni de la preluarea conducerii Oficiului de Cadastru
