Anca Boagiu a semnat cu omologul bulgar o declarație pentru construcția de noi poduri peste Dunăre



Ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, a convenit cu omologul bulgar, Alexandr Tsvetkov, să constituie un grup de lucru care să identifice locații și surse de finanțare pentru construcția de poduri peste Dunăre, urmând ca partea română să încheie în iunie 2011 lucrările la podul Calafat-Vidin.
Boagiu s-a întâlnit joi cu Alexandr Tsvetkov, discuțiile vizând construcția de noi poduri peste Dunăre, finalizarea podului Calafat-Vidin și și traversarea cu bacul de la Călărași – Silistra, se arată într-un comunicat al Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, remis, vineri, agenției MEDIAFAX.
„Avem foarte multe teme comune cu Bulgaria și astfel de întâlniri sunt necesare pentru a găsi soluțiile potrivite. Am semnat declarația referitoare la construcția de noi poduri peste Dunăre având în vedere un cadru mai larg al prioritizării la nivel european a transportului fluvial, fapt demonstrat și prin elaborarea Strategiei Dunării, cât și posibilitatea construirii de noi hidrocentrale. Tot în contextul priorităților la nivel european, ne vom armoniza pozițiile în ceea ce privește revizuirea politicii TEN-T, proiectul Via Carpatia și proiectul autostrăzii inelare a Mării Negre, pentru a maximiza avantajele competitive pe care le au cele două state datorită accesului la Dunăre și Marea Neagră”, a declarat, într-un comunicat, Boagiu.
Cei doi miniștrii vor inspecta peste două săptămâni șantierul de la Calafat-Vidin pentru a verifica stadiul lucrărilor.
„Chiar dacă perioada în care putem cheltui fondurile europene alocate acestui proiect va fi prelungită de către Comisia Europeană, nu trebuie să lăsăm lucrările să treneze. În partea română avem angajamentul ferm al constructorilor că în iunie 2011 vor finaliza partea care le revine, dar vom sprijini și partea bulgară să urgenteze lucrările”, a spus Boagiu.
Echipe tehnice din cele două ministere, român și bulgar, vor avea o întâlnire cu autoritățile locale din Silistra și Călărași, și cu operatorii liniei de feribot, pentru a soluționa problemele apărute.
„La fel ca în cazul Calafat-Vidin, pentru trecerea cu bacul Călărași – Silistra echipele tehnice din cele două ministere vor merge la o întâlnire cu autoritățile locale și operatorii pentru a soluționa problemele apărute. Consider inadmisibil ca un proiect finanțat din bani europeni să fie nefuncțional datorită unor dispute comerciale”, a afirmat Anca Boagiu.
La sfârșitul lunii februarie, premierul Bulgariei, Boiko Borisov, și cel al României, Emil Boc, s-au întâlnit la Sofia, unde au semnat o declarație prin care solicită UE extinderea până la 31 decembrie 2011 a termenului în care cheltuielile aferente cofinanțării proiectelor derulate prin programul IPSA și Fondul de coeziune sunt considerate eligibile.
Cei doi s-au întâlnit și la finele lunii martie și au discutat posibilitatea construcției a încă două poduri peste Dunăre, între Călărași-Silistra și Bechet-Oreahovo.
România și Bulgaria au semnat acordul pentru construirea podului în martie 2000, însă inițierea proiectului a întârziat din cauza fondurilor insuficiente.
Proiectul beneficiază de finanțare gratuită de 70 de milioane de euro, prin programul european ISPA.
Podul dintre Calafat și Vidin va avea o lungime de doi kilometri și este un element important pentru coridorul european de transport care va laga orașul german Dresda de Istanbul, Turcia. Dezvoltarea proiectului va costa în total 226 de milioane de euro.