Un domeniu încă nepopular printre cititorii români, toponomastica („știința despre nume de locuri”), cu doar câțiva reprezentanți de frunte, precum A. Papadopol-Calimah („Sloboziile din România”, 1883-1884), Iorgu Iordan („Toponimia Românească”, 1960), Carmen Banța („Identitatea locurilor de la legendă la toponim”, 1990), abordat și de tânărul poet și prozator cernăuțean Anatol Viere, are ca rezultat o „lucrare de magistru”, în condițiile în care „numele topice ale străzilor (hodonimele) servesc drept probă elocventă în elucidarea unității și continuității de neam”, cartea însemnând, conform opiniei aceluiași prefațator, Dr. Doc. Gheorghe Jernovei, șeful Catedrei de Filologie Română și Clasică a Universității „Iurii Fedkovyci” din Cernăuți, „un studiu în care sunt comparate denumirile străzilor din Cernăuți în patru perioade istorice: habsburgică, românească, sovietică și ucraineană”, cartea lui Viere fiind „o faptă științifică de apreciat” prin „clasificarea hodonimelor după diferite criterii semantice, descrierea lor în contextul istoric al fiecărei perioade, analiza tipologică a evoluției acestor nume topice în aspect diacronic, precum și efortul de a lega etimologic aceste nume cu substrat folcloric local”.
Demersuri cernăuțene de folosire a unor elemente și structuri lingvistice ca dovezi istorice ale întâietății și continuității românești în spațiul carpatic au mai existat, Vasile Bogrea și Alexandru Bocănețu descoperind că terminologia agrară este în totalitate de origine latină (terminologia uneltelor este celtică), de proveniență slavă fiind doar terminologia administrativă și bisericească.
Anatol Viere, care preia conceptul lui A. Dauzat, conform căruia toponimele ar fi „fosile ale geografiei umane, care se prezintă în straturi istorice suprapuse – asemenea sedimentelor succesive ale geologiei”, redescoperă, prin hodonime, aidoma lui Alexandru Bocănețu, care a scris și o superbă monografie a Cernăuților, interesante pagini de istorie obștească bucovineană, argumentându-și lucrarea și cu o „introducere” în istoria Cernăuților, un istoric succint și obiectiv, bazat doar pe documente, pe citări de mărturii vechi, cu abțineri de la comentarii gratuite, dar accentuând că Cernăuții, „orașul românesc, provine de la satul primar” la fel de românesc.
„Semnul cultural etnologic”
Un loc aparte, în lucrarea tânărului confrate cernăuțean, îl constituie „relația dintre semnul lingvistic (toponimul) și semnul cultural etnologic (legenda toponimică)”, în condițiile în care numele topice reprezintă „peceți ale lucrurilor” (Arune Pumnul vorbea, tot în cadrul lingvistic, de „sigiliul dumnezeirii”), cu precizarea că, „până la reforma lui Alexandru Ioan Cuza, înregistrarea numelor de localități se făcea întotdeauna la cazul nominativ (singular sau plural), notându-se de fiecare dată articolul corespunzător. Anul 1865 aduce, însă, inovații”, care, fără îndoială se răsfrâng și asupra Bucovinei, prin contaminare folclorică, sesizată și înregistrată ca atare de evidențele administrative austriece. Există, desigur, mai ales în cazul Cernăuților, și o hodonimică translatată dintr-o limbă în alta sau modificată exponențial (vechea Uliță Evreiască, de pildă, avea să devină Judengasse, apoi Strada Evreiască, apoi Șolom Aleihema), așa cum există, funcție de administrațiile statale, și o largă desfășurare de personalități culturale, dărâmate unele asupra altora, peste Nicolae Gane, Aurel Vlaicu (zburase la Cernăuți, în 1905), Tudor Flondor, George Tofan, Petre Liciu, Xenopol, Delavrancea, Dimitrie Petrino, Daniil Verenca sau Mihail Teliman năpustindu-se personalități culturale tot atât de importante, precum Taras Șevcenka, V. Vasylevskoi, S. Vorobkevycea sau A. Gaidara. Doar numele lui Vasile Alexandri avea să reziste până astăzi și ca hodonim, deși e nedrept să pitești sub uitare orice nume de cărturar cernăuțean, fie el român, ucrainean, german, evreu, armean sau polon.
O carte mărturisitoare
Anatol Viere sporește patrimoniul memoriei bucovinene cu „Microtoponimia Municipiului Cernăuți / Evoluția hodonimelor”, excelentul tânăr poet și prozator din nordul Bucovinei înțelegând și probând prin faptă că descinde din specificitatea cărturarului bucovinean autentic, cel care se dorea doar luminător neam și mărturisitor de spiritualitate. Din păcate, cartea lui, inedită ca și poezia și proza pe care o scrie, nu are parte de promovare și în sudul Bucovinei, aici unde ne trufim cu creatorii din nord, dar le ignorăm opera, ignorându-ne, de fapt, propria noastră unitate și unicitate spirituală.
