Președintele Camerei Deputaților, Roberta Anastase, a afirmat, marți, la Timișoara, că „PSD doar folosește PNL pentru a ajunge la guvernare”, însă odată ajuns la guvernare va dori să rămână singur și de aceea este nevoie de deschiderea unui dialog între forțele de dreapta.
Anastase a afirmat, într-o conferință de presă susținută la sediul PDL Timiș, că PSD se folosește de PNL pentru a ajunge la guvernare, însă guvernarea „o vrea de unul singur”, transmite corespondentul MEDIAFAX.
„Un semnal pe care vreau să îl dau PNL, îl spun cu obiectivitatea omului care privește din afară relația dintre PSD și PNL și care știu că e o relație în care PSD doar folosește PNL pentru a ajunge la guvernare, dar guvernarea o vrea de unul singur. Și o vrea folosindu-se de demagogia de stânga a statului asistențial, un stat care este, în acest moment, depășit. Și care, evident, nu mai răspunde nevoilor actuale ale societății moderne, fie ea românească sau din Europa”, a afirmat Anastase.
Potrivit acesteia, „calea corectă” de a depăși situația de dificultate în care se află România este dialogul și găsirea unor soluții de dreapta.
„Și, în același timp, cred că dialogul și găsirea unor soluții de dreapta este calea corectă de a depăși situația de dificultate prin care trece România astăzi”, a spus Anastase.
În opinia sa, PDL are „obligația” de a iniția un dialog cu celelalte partide pentru interesul național, iar Legea ANI este „un test” pentru deschiderea acestor dialoguri.
„PDL are obligația de a iniția dialogul cu celelalte forțe politice, chiar dacă rezistența acestora e una nefirească, într-o situație dificilă, cum este a României. E firesc și cred cu toată tăria în ceea ce înseamnă lupta politică. Dar lupta politică se duce între partide, se duce între viziuni și nu se duce împotriva interesului național. De aceea, cred că legea ANI e un test pentru deschiderea acelor punți de dialog care să ne facă să lucrăm împreună pentru un interes național. (…) În același timp, pledez pentru un dialog de dreapta adevărat”, a adăugat președintele Camerei Deputaților.