Președintele Camerei Deputaților, Roberta Anastase, a declarat, miercuri, că nu exclude posibilitatea unei remanieri guvernamentale, ea precizând că PDL a știut că poate ajunge în situația unei remanieri încă de la începutul guvernării.
„Încă de la începutul guvernării ne-am gândit că putem ajunge și în situația unei remanieri, pentru că am știut că România nu va trece printr-o perioadă ușoară, cu atât mai mult cu cât am pornit și singuri la acest drum”, a spus Anastase, care a arătat că, deși celelalte partide au fost invitate la guvernare, „unii au ieșit, iar alții nu au intrat și au avut un comportament laș”.
Ea a arătat că o „reîmprospătare” a echipei de guvernare este „de așteptat”.
„Ne așteptăm, evident, ca să reîmprospătăm echipa guvernamentală. Am știut-o de la început și o vom face atunci când e nevoie”, a spus Anastase.
Ea a precizat că nu s-a discutat încă despre funcțiile vizate de o eventuală remaniere.
„Nu exclud posibilitatea remanierii. Nu am spus că discutăm în acest moment despre o remaniere, am spus că nu este exclusă și am știut lucrul ăsta din momentul în care am pornit la acest drum”, a subliniat Anastase.
Consilierul prezidențial Sebastian Lăzăroiu a declarat, într-un interviu publicat de ziarul „Adevărul”, că, dacă Guvernul nu va lua măsurile necesare în sistemul bugetar, „se pot lua deciziile referitoare la remaniere”, el precizând că „linia se va trage undeva la toamnă”.
De asemenea, Lăzăroiu a apreciat că membrii Guvernului se uită prea mult la televizor și că, dacă Executivul se ghidează după televiziuni, nu o să facă niciodată nimic.
Deputatul PDL Sever Voinescu scrie, pe blogul său, că ideea majorării taxelor, vehiculată la nivel de zvon, nu are susținători în PDL considerând că se impune o schimbare serioasă în echipa de guvernare.