Anastase: Guvernul să ia deciziile asumate;cel mai important e să ne focalizăm pe ceea ce e de făcut



Președintele Camerei Deputaților Roberta Anastase consideră că Guvernul trebuie să se concentreze asupra măsurilor anunțate, comentând astfel afirmația consilierului prezidențial Sebastian Lăzăroiu potrivit căreia premierul ar trebui să demisioneze dacă programul avut în vedere „dă greș”.
„În momentul de față, cred că Guvernul ar trebui să ia deciziile pe care le-a asumat deja. Cel mai important este să ne focalizăm pe ceea ce este de făcut”, a precizat, luni, pentru MEDIAFAX, Anastase.
Consilierul prezidențial Sebastian Lăzăroiu a declarat, luni, la videochat-ul ziarului „Gândul”, că Guvernul Boc ar trebui să demisioneze dacă programul anticriză nu va da rezultatele prognozate și că pot fi reproșate Executivului actual o anumită stângăcie în comunicare și stângăcie politică.
Întrebat dacă Emil Boc ar trebui să demisioneze, Sebastian Lăzăroiu a apreciat că acesta „ar fi un gest de lașitate”.
„Eu cred că abia de acum urmează greul pentru premier și pentru întreg Cabinetul”, a continuat consilierul prezidențial.
De asemenea, el a spus, referitor la asumarea răspunderii Guvernului, că, în cazul în care programul „dă greș, evident că premierul trebuie să demisioneze”.
„Dar eu nu cred că va da greș, eu nu cred că nu va fi aplicat. Eu sunt optimist. Programul e bun așa cum e pe hârtie. Dacă nu se aplică cum e pe hârtie și încep tot felul de retractări, de ezitări, să facem și acolo, să mai dăm și acolo, totuși, parcă acolo am fost prea duri și … așa mai departe, dacă apare genul acesta de ezitare, atunci cu siguranță nu-și va face efectul programul. În situația asta, sigur că Guvernul trebuie să răspundă”, a explicat Lăzăroiu.