Președintele Camerei Deputaților, Roberta Anastase, a ținut să le ureze deputaților, miercuri, să aibă o sesiune „plină de rezultate bune”, exprimându-și speranța că vor prima „colegialitatea și înțelepciunea”.
„Ne revedem din nou în aula Parlamentului. Vă doresc din tot sufletul să avem o sesiune parlamentară plină de bune rezultate. Cu siguranță avem o agendă încărcată, deja dacă mă gândesc că la Comisia de Muncă se află Legea pensiilor, la Comisia juridică se va discuta Legea care vizează scurtarea termenelor în justiție. Sunt multe subiecte pe ordinea de zi a plenului, care necesită multă atenție și evident o abordare constructivă. Vă doresc mult succes și fie ca în această aulă și în această sesiunea să primeze colegialitatea și înțelepciunea”, a susținut Anastase.
Ea a deschis oficial cea de-a doua sesiune ordinară a anului 2010 a Camerei Deputaților, precizând că din totatul de 333 de deputați și-ai înregistrat prezența la ședință 230, fiind absenți 103.