Mobilizare

Amplă acțiune de ecologizare în comuna Dorna Candrenilor

Peste 400 de persoane au luat parte la sfârșitul săptămânii trecute la o amplă acțiune de ecologizare, derulată pe raza localităților Dorna Candrenilor și Poiana Negri. Inițiativa Grupului Școlar Agricol din comuna Dorna Candrenilor s-a bucurat de sprijinul Primăriei din localitate și a firmei Coca-Cola. Astfel, alături de 300 de angajați ai companiei amintite, 100 de elevi ai Grupului Școlar Agricol au muncit sâmbăta trecută, timp de 10 ore, pentru a ecologiza albia râului Dorna și a pârâului Negrișoara, precum și vecinătatea drumului național ce traversează comuna Dorna Candrenilor și a celui județean ce străbate localitatea Poiana Negri. Din partea Agenției de Protecția Mediului Suceava la activitate a luat parte și consilierul Rodica Burduja, care ne-a declarat următoarele: „în cadrul implementării directivelor de mediu, educația ecologică este deosebit de importantă, fiind unul dintre pilonii dezvoltării durabile spre care tindem. Elevii au demonstrat prin această acțiune că le pasă de mediul înconjurător și au încercat să îi convingă și pe cei din jurul lor de importanța protecției mediului. Nu pot decât să îi felicit atât pe ei cât și pe primarul comunei Dorna Candrenilor, Mihai Carp, pentru reușita de astăzi (n.r. sîmbătă). De altfel, instituția pe care o reprezint are un parteneriat cu Grupul Școlar Agricol Dorna Candrenilor, în cadrul programului internațional „Eco Școala””. Dacă anul trecut, la Dorna Candrenilor, în urma unei acțiuni similare au fost adunați 70 de mc de gunoi menajer, anul acesta deșeurile colectate au depășit 100 de mc. Pet-urile strânse au fost preluate de către angajații Coca-Cola, în vederea reciclării, în timp ce restul deșeurilor au fost transportate la groapa de gunoi din localitate, cu ajutorul a trei utilaje.

Recomandări

În Vatra Dornei a fost inaugurat noul ambulatoriu integrat cu 17 specializări al Spitalului Municipal, care va deservi întregul bazin al Dornelor

Vatra Dornei devine capitala dansului folcloric internațional: Festivalul „Dorna, plai de joc și cântec” reunește ansambluri din întreaga lume

Vatra Dornei devine capitala dansului folcloric internațional: Festivalul „Dorna, plai de joc și cântec” reunește ansambluri din întreaga lume