Amenzi de peste 123.000 de lei în trenuri și în gări, în perioada Paștelui



Polițiștii au dat amenzi în valoare de peste 123.000 de lei în urma unui control desfășurat în prima săptămână a lunii aprilie, în gări și trenuri, cea mai mare problemă fiind numărul imens – peste 2.000 – al călătorilor care circulau fără bilet.
Polițiștii au urmărit combaterea tâlhăriilor, furturilor de bagaje, a furturilor din buzunare și a altor „fapte antisociale”, aplicând 590 de sancțiuni contravenționale, dintre care 312 pentru „fapte de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice”.
„Au fost depistați 2.039 de călători care circulau fraudulos, valoarea taxelor și suprataxelor care le-au fost aplicate fiind de 34.075 de lei”, se precizează într-un comunicat de miercuri al Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR).
Cu ocazia controlului – la care au participat peste 1.400 de polițiști ai Serviciului Transporturi, împreună cu alte forțe de ordine și care a presupus razii în gări, în 2.168 de trenuri de călători și 210 trenuri de marfă – au fost prinși un urmărit general, 55 de cerșetori, 24 de vânzători ambulanți și 21 de minori lipsiți de supraveghere și au fost constatate 79 de infracțiuni economice sau judiciare.
„Valoarea amenzilor aplicate s-a ridicat la 123.945 de lei, iar a bunurilor ridicate în vederea confiscării a fost estimată la 1.526 de lei”, se mai arată în comunicatul citat.
Printre cei găsiți în neregulă de polițiști cu ocazia acestei razii se numără doi arădeni care au fost prinși cu 27 de metri de cablu de la instalațiile aflate între gări. Aceștia au fost prinși în timp ce încercau să vândă la un centru de colectare cablul furat de pe stâlpi și vor fi cercetați pentru furt, distrugere și „semnalizare falsă”.
O altă situație prezentată de polițiști este aceea a unui bistrițean care și-a luat bilet de tren gratuit în baza unui permis de călătorie pe numele altei persoane, după ce a găsit întâmplător documentul.
„La controlul legitimațiilor de călătorie efectuat în tren, suspectul și-a declinat identitatea acestuia. Prejudiciul cauzat Regionalei de Transport Feroviar de Călători Cluj, în valoare de 35 de lei, a fost recuperat. Cel în cauză este cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de însușirea bunului găsit, fals privind identitatea și înșelăciune”, scriu polițiștii.
Un alt flagrant realizat în cadrul controlului l-a avut drept protagonist pe Gabriel U., de 39 de ani, din județul Giurgiu, care a fost surprins de polițiști „după ce a tăiat 25 de puieți de salcâm din liziera de protecție a stației de cale ferată Comana”.
„Celui în cauză i s-a întocmit dosar penal pentru infracțiunea de tăiere ilegală de puieți din fondul forestier național”, se precizează în comunicat.