Un echipaj de la Poliția municipiului Suceava, care acționa în control trafic în municipiul Suceava, sâmbătă dimineață, la intrarea în oraș dinspre Fălticeni, a oprit un autoturism Ford despre care baza de date automată a dat indicii cu privire la ITP și poliță de asigurare de tip R.C.A. expirate.
La volan era un tânăr în vârstă de 20 de ani, din Preutești, care transporta două femei, mame, cu doi bebeluși în mașină, toți fiind din Preutești.
Tânărul de la volan nu a prezentat la control nici un document, declarând că nu le are asupra sa.
Evident, polițiștii au continuat verificările și l-a oprit din drum pe șofer. Ulterior, s-a stabilit că șoferul nici un este șofer, tânărul de 20 de ani neavând permis de conducere pentru nici o categorie auto.
Verificările ulterioare au confirmat și lipsa unui ITP valabil și a asigurării RCA.
Tânărul din Preutești a fost condus la sediul Poliției municipiului Suceava, pentru continuarea cercetărilor.
Pe de o parte, pe numele său a fost întocmit dosar penal privind infracțiunea de „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere”.
Amenzile aplicate pentru un noian de nereguli (lipsă RCA, lipsă ITP, neprezentare documente la control, lipsă scaune pentru transport copii etc) sunt în valoare de aproape 10.000 de lei.
Conform legii, în cazul lipsei asigurării sau a ITP-ului, polițiștii au aplicat și măsura complementară a reținerii plăcuțelor de înmatriculare.
Autoturismul a fost indisponibilizat de polițiști, prin ridicarea și sigilarea cheilor și a plăcuțelor, până la o eventuală revenire în legalitate privind documentele obligatorii pentru deplasarea pe drumul public.