Senatorul PNL de Timiș Alina Gorghiu este de părere că președintele PSD, Liviu Dragnea, ar avea o reacție „înțeleaptă” dacă ar anunța că „ordonanțele care-i sunt dedicate le lasă la sertar, închise”, referindu-se la OUG privind grațierea, transmite corespondentul MEDIAFAX. Alina Gorghiu, senator PNL de Timiș și fost președinte al partidului, a declarat, vineri, în cadrul unei conferințe de presă, că un proiect privind grațierea poate “curma cariere politice”.“Dacă aș fi făcut parte dintr-un cabinet căruia i s-ar fi pus pe masă un astfel de proiect de ordonanță de urgență privind grațierea unor pedepse, nu l-aș fi girat. Cred că acest proiect curmă cariere politice și cred că este necesar să găsim pârghii astfel încât dezbaterea reală să se facă pe tema pe care societatea românescă nu o cunoaște în acest moment. S-a discutat în spațiul public încă de ieri despre ce se poate face pentru a împiedica această ordonanță. Moțiunea simplă anunțată de USR nu va putea împiedica o eventuală ordonanță, dar o voi susține cu tot dragul pentru că va duce dezbaterea în Parlament. E necesar să faci dezbatere reală pe situația din justiție, pe situația penitenciarelor, pe eventuale abuzuri din justiție, dar în Parlament, și nu altundeva”, a declarat Alina Gorghiu.

