Alianța Civică a Romilor din România anunță un protest în fața Ambasadei Franței la București, în 6 septembrie, față de repatrierea romilor din Franța, în contextul organizării unui summit la Paris de către președintele francez Nicolas Sarkozy.
Protestul este inițiat și sprijinit de Alianța Civică a Romilor, în organizarea sa implicându-se liderii comunitari romi din județele Bihor, Botoșani, Brăila, Brașov, Constanța, Dolj, Hunedoara, Iași, Ilfov, Neamț, Sălaj și Timiș, arată, luni, reprezentanții ONG-ului într-un comunicat de presă.
Manifestările ar urma să înceapă în 6 septembrie, la ora 11.30 (ora Bucureștiului), în fața Ambasadei Franței din România.
Reprezentanții alianței arată că summitul „infam” este „îndreptat împotriva romilor de pretutindeni” și că se propune „stigmatizarea” romilor.
Membrii ONG-ului sunt nemulțumiți de „politica de purificare etnică” dusă de guvernul francez împotriva cetățenilor români și bulgari de etnie romă, de „expulzările colective și măsurile represive și de victimizare” a acestora, de „abolirea prezumției de nevinovăție” în ceea ce privește etnicii romi și de „amprentările ilegale” făcute de autoritățile franceze.
Aceștia mai recomandă boicotarea produselor și serviciilor de origine franceză, „pentru a le reaminti guvernanților francezi că drepturile fundamentale nu se negociază”.
În 6 septembrie, la Paris, va avea loc o reuniune informală ministerială a mai multor state europene, precum și a celor din Canada, pe tema imigrației.
Federația Asociațiilor de Români din Europa (FADERE) ia în calcul posibilitatea chemării în instanță a Guvernului francez pentru campania de denigrare a romilor, care îi afectează și pe români.
Autoritățile române spun că nu au date oficiale potrivit cărora au fost încălcate drepturile cetățenilor români de etnie romă la revenirea în țară, subliniind că a fost vorba de întoarceri voluntare, nu de expulzări, adăugând că dacă vor fi plângeri în sensul încălcării drepturilor, vor interveni.
Secretarul de stat în Ministerul Muncii, Valentin Mocanu, a declarat, vineri, într-o conferință de presă, la întoarcerea din Franța unde a avut întâlniri cu oficialii francezi pe tema întoarcerii romilor în România, că s-a folosit frecvent termenul „expulzări” atât în România, cât și în Franța dar, oficial, statele spun că sunt întoarceri voluntare.
„Dacă există semnale că lucrurile s-au petrecut altfel, cu încălcarea drepturilor comunitare vom interveni în sprijinul acestor cetățeni și vom începe procedurile juridice”, a spus Mocanu.
Secretarul de stat în Ministerul Muncii spune că nu există nicio plângere a vreuneia dintre persoanele întoarse în țară care să indice faptul că i-au fost încălcate drepturile.
Pe de altă parte, Mocanu a arătat că România nu are cadru juridic pentru a împiedica cetățenii să iasă de pe teritoriul țării și să călătorească în alte state membre UE sau nu.
Acesta a precizat că partea franceză a subliniat că a respectat în totalitate drepturile comunitare și cele franceze cu privire la cetățenii trimiși în România.
Secretarul de stat a adăugat că până în prezent au fost accesate fonduri europene pe dezvoltarea resurselor umane în valoare de 85 de milioane de euro, fonduri acordate exclusiv pentru integrarea cetățenilor romi.
Aproximativ 8.313 români și bulgari au fost repatriați de la începutul anului, potrivit autorităților franceze, în timp ce în 2009 numărul acestora a fost de 9.875 de persoane.
Secretarii de stat Valentin Mocanu, responsabil de problemele romilor în relația cu Franța, și Valentin Fătuloiu, șeful Departamentului de Ordine și Siguranță Publică, au discutat, la Paris, în perioada 24-26 august, cu autoritățile franceze despre situația romilor repatriați.
Autoritățile din Franța și România au convenit să solicite împreună Comisiei Europene suplimentarea fondurilor destinate integrării romilor, iar o delegație a autorităților franceze va sosi la București în perioada 9-10 septembrie, declarat, în 25 august, ministrul Muncii, Mihai Șeitan.
Aproximativ 8.313 români și bulgari au fost repatriați de la începutul anului, potrivit autorităților franceze, în timp ce în 2009 numărul acestora a fost de 9.875 de persoane.