Alexandru Dobrescu și „Corsarii minții”

În proaspăt recondiționata Sală de Arte „Elena Greculesi” a Bibliotecii Bucovinei „I.G. Sbiera” a avut loc ieri, la ora prânzului, o dublă lansare de carte. Criticul și istoricul literar Alexandru Dobrescu și-a lansat în fața publicului sucevean (alcătuit în majoritate din elevi de liceu) volumele „S’avem pardon” și „Corsarii minții. Istoria ilustrată a plagiatului la români”.
Prezentarea, deși anunțată și așteptată spre a fi făcută de poetul ieșean Emilian Marcu, i-a aparținut lui Ion Beldeanu, președintele Societății Scriitorilor Bucovineni, care a subliniat faptul că autorul „abordează cu foarte multă detașare” și adeseori „cu ironie” subiecte deosebit de sensibile, manifestând „îndrăzneală în fața valorilor consacrate”.
Considerațiile au vizat cu precădere volumul „Corsarii minții. Istoria ilustrată a plagiatului la români”, o carte despre care autorul susține că este „accesibilă oricui, fără vreo discriminare”, accentuând că „lumea plagiatului este, probabil, cel mai con¬vingător exemplu de impecabilă funcționare a principiilor democrației” întrucât în cu¬prin¬sul ei, „cu drepturi egale”, se mișcă „inși de toata mâna: cerșetori și oameni cu stare, derbedei și per¬soane respectabile, săraci cu duhul și minți sclipitoare”.
Alexandru Dobrescu, care a spus că a scris acest prim volum (vor mai urma până la sfârșitul anului viitor încă trei) după zece ani de documentare, a mărturisit că s-a aflat la un moment dat „în dificultate încercând să sistematizeze materialul adunat”. Elaborarea acestei lucrări l-a pus adeseori „în postura detectivului care trebuie să calce pe urme pentru a ajunge la făptași”, cu avantajul că, în această lume a plagiatului, „locul crimei rămâne intact pentru totdeauna”.
Ceea ce a ținut el să precizeze a fost că nu domeniul literaturii este cel mai infestat de virusul plagierii, ci domeniul cercetării. „Nu literații sunt cei mai mari plagiatori, ci savanții”, a accentuat el. Și, referindu-se la un comentariu asupra demersului său, în care cineva spunea că prin publicarea acestei cărți nu se va schimba nimic în imaginea de ansamblu a culturii române, a făcut la final o mărturisire oarecum descurajatoare: „Prin cuvânt n-o să cadă nici o împărăție și n-o să se prăbușească nici un imperiu”.