Agrostar: Majorarea TVA și scumpirea alimentelor favorizează piața neagră



Conducerea Federației Agrostar consideră că majorarea TVA la 24 la sută, pe lângă scumpirea produselor agroalimentare cu 5-7 procente, anulează măsurile de combatere a evaziunii fiscale și favorizează piața neagră.
„În aceste condiții, aproximativ 7-8 la sută din societățile din domeniul agricol vor falimenta și până la zece la sută din angajați ar putea fi trimiși în șomaj. Cei mai fericiți vor fi intermediarii, pentru că ei vor câștiga cel mai mult”, a declarat președintele Agrostar, Niculae Ștefan, citat într-un comunicat de presă remis, marți, agenției MEDIAFAX.
Liderul Agrostar subliniază că începând cu anul 2010 mai multe subvenții care se acordau în sectorul agricol au fost anulate sau micșorate.
Niculae Ștefan a mai spus că restructurarea agențiilor din subordinea Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a fost mult întârziată, iar acum, în loc să fie înființate Camerele Agricole, care să preia din atribuțiile și personalul acestora și să pună în practica politicile agricole, unele dintre ele, cum este spre exemplu Agenția Națională de Consultanță Agricolă (ANCA), vor fi desființate. El a precizat că la celelalte agenții urmează să fie disponibilizat aproximativ 30 la sută din personal.
Federația Agrostar consideră că această restructurare este ineficientă și cere Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale să țină cont de nevoile pe care le au agricultorii și „să nu urmărească doar să-și facă norma la disponibilizări”.
Executivul a decis, sâmbătă, să majoreze TVA de la 19% la 24% pentru a menține deficitul bugetar în limita convenită cu FMI, după ce Curtea Constituțională a decis că nu pot fi reduse pensiile.