Agramații

Țara arde și Iacoban se piaptănă! Când toată lumea e interesată de saga Mircea Băsescu ori de Campionatul Mondial de Fotbal (dacă nu de amândouă), n-am altceva mai bun de făcut decât să mă îngrijorez (iar și iar!) de starea limbii române!
N-aș fi făcut-o dacă, printre filmările de la DNA și golurile lui Suarez, nu vedeam și auzeam câteva personaje de prim-plan ale actualității (Dragnea, Kovesi, Predoiu, Rareș Bogdan ș.a.) siluind cu nonșalanță și gramatica, și logica. Biata limbă română, a ajuns o Cenușăreasă căreia nu-i mai caută nimeni condurul!
Încerc o senzație asemănătoare cu aceea din coșmarurile în care vrei să fugi din calea trenului și ți-s picioarele îngropate-n glod: nimic de făcut, te străduiești de pomană, locomotiva se apropie și nu izbutești să te ferești de pe linie! În zadar tot semnalăm aceleași incorectitudini profund inculte care se instalează tot mai zdravăn în limbă – degeaba, idioțeniile noilor „inovații” par a fi bătute în cuie și s-au generalizat fără să poți lua seama când.
Ar putea să-mi spună dna Kovesi („DNA ca și instituție…” zice dumneaei) ce temei legal (gramatical, logic) are introducerea acelui „și”, în afara groazei și grabei incultului (groaza de vreo exprimare greșită și graba de a intra „în trend” imitând „hiper-corectitudinile” nefericit născocite în ultimii doi-trei ani)? Dar dl Dragnea („noi, ca și decidenți…”) ar putea explica pricina pentru care a abandonat fireasca exprimare corectă „noi, ca decidenți”, implantând un „și” vestitor de comparații… inexistente, pe care nici școala, nici normele academice, nici logica elementară, și nici chiar bunul-simț nu-l îngăduie? Un prost a dat drumul bolovanului la vale, iar deștepții noștri îi mai dau un brânci!
Româna vorbită începe să contrazică tot mai flagrant tendințele ce guvernează evoluția tuturor limbilor europene! Pe continent, deviza a fost și rămâne simplificarea, limpezirea, împuținarea regulilor, unificarea pronunțiilor – totul petrecându-se, desigur, între limitele normelor acceptate oficial și validate în timp. Și-n vreme ce alții se străduiesc să simplifice, noi complicăm, inventând construcții aiuristice, schimbând nepermis accente (pe tată îl chema Grădináriu, cu accentul strămoșesc pe a, iar fiul se numește, nu știu de ce, Grădinaríu, cu accentul mutat pe un i născător de penultimă silabă… care, de fapt, nici nu-i!), transplantăm parazitar în vorbirea curentă formule de cancelarie proprii secolului XIX (cererea nu mai este semnată de Popescu, ci… de către Popescu, mingea nu-i șutată de Vasile, ci de către Vasile), ne protejăm ilogic și inutil de cacofonii inexistente (”eu, ca și ministru…” – salutări, dle Predoiu), văduvim numeralul 12 de feminin (salutări, dle Bogdan Rareș) – totul trădând nesiguranță, cultură aproximativă și dezarmantă ușurință în preluarea feluritelor prostioare: vorbim și nu gândim.
E mai lesne să imităm, cu grabă și făr-de discernământ! Misia de a interveni întru stârpirea parazitismelor i-ar reveni în primul și-n primul rând Academiei, numai că normările academice n-ating nici pe departe eficiența lecțiilor de română știrbă oferite curent de radio și televiziune. Dacă, la radio, dl Iliescu ar mai conteni cu amuzantele incursiuni etimologice, pentru a spune o dată, de două ori pe post „nu-i corect să ne protejăm profilactic de cacofonii (inexistente) cu acest parazitar «ca și»” (fiindcă, am spune noi încă și încă o dată, și prezervativul protejează, dar nu se arborează tot timpul!) și dacă la televiziune, care ne avertizează mereu asupra abuzului de sare și grăsimi, s-ar incrimina și abuzul de „ca și”, nația ar reacționa imediat, revenind la normalitate și corectitudine.
De ce nu se întâmplă? Ar fi două ipoteze: ori nimănui nu-i pasă, ori redacțiile posturilor de radio și televiziune sunt ticsite de agramați.