Agenția Națională pentru Locuințe (ANL) va putea construi imobile proprietate privată, achiziționate prin credit ipotecar, și pe terenuri deținute de persoane fizice sau firme, pe baza unor contracte de parteneriat încheiate cu proprietarii loturilor de teren.
Prevederea este inclusă într-o hotărâre aprobată recent de Guvern, conform căreia „construcția de locuințe proprietate privată prin credit ipotecar se poate realiza de ANL și pe terenuri proprietate privată a unor persoane fizice sau juridice, pe baza unor contracte de parteneriat încheiate cu proprietarii acestora”.
Contractele de parteneriat vor include mai multe obligații, respectiv transmiterea terenurilor în folosința gratuită a ANL, libere de orice sarcină, pe perioada de realizare a investiției, transmiterea cu titlu gratuit a terenurilor, destinate realizării rețelelor de utilități și a dotărilor tehnico-edilitare pentru asigurarea condițiilor de locuit, în proprietate publică sau transferul proprietății asupra terenurilor către titluarii dreptului de proprietate asupra locuințelor, precum și stabilirea modalității de transfer al proprietății asupra terenurilor aferente locuințelor către titluarii dreptului de proprietate asupra locuințelor.
Terenurile aflate în proprietatea publică sau privată a unităților administrativ-teritoriale ori trecute în administrarea autorităților locale și destinate realizării de locuințe prin ANL se dau sau rămân în folosința gratuită a agenției, libere de orice sarcină, până la finalizarea lucrărilor de construcție, se mai arată în hotărâre.
Pentru aceste terenuri, destinate construirii de locuințe proprietate privată prin credit ipotecar, se va stabili, prin hotărâre a autorităților locale, modalitatea de atribuire către titluarii dreptului de proprietate asupra locuințelor, respectiv prin concesionare sau dare în folosință, pe întreaga durată de existență a construcțiilor, iar autoritățile locale vor hotărî și transmite ANL cuantumul redevenței.
Pentru locuințele distruse sau grav avariate, situate în zonele afectate de calamități naturale, terenurile aflate în proprietatea privată sau în folosința proprietarilor locuințelor să preiau de primării prin contracte de custodie încheiate cu deținătorii acestora și se dau ANL în folosință gratuită, libere de orice sarcină, până la finalizarea lucrărilor de reconstrucție.
Hotărârea aprobată de Guvern mai prevede că pentru construcția de locuințe pentru tineri, destinate închirierii în mod exclusiv unor tineri specialiști din învățământ sau din sănătate, terenul urmează regimul juridic prevăzut de un articol al Legii 152/1998 privind înființarea ANL.
Articolul respectiv stabilește că pentru realizarea de locuințe destinate închirierii în mod exclusiv unor tineri specialiști din învățământ sau sănătate, autoritățile administrației publice centrale interesate răspund de punerea la dispoziție a terenurilor. Terenurile care nu sunt în proprietatea publică a statului se pot pune la dispoziție în condițiile schimbării în prealabil a regimului juridic al proprietății, prin trecerea în domeniul public și în administrarea autorităților centrale sau a unor instituții aflate în subordinea ori sub coordonarea acestora.
Lucrările tehnico-edilitare pentru asigurarea condițiilor de locuit în interiorul ansamblurilor de locuințe proprietate privată construite prin credit ipotecar pot fi incluse în devizul general al obiectivului de investiții, cu condiția ca terenurile aferente să fie libere de orice sarcină și trecute sau menținute, după caz, în folosința gratuită a ANL pe perioada de realizare a investițiilor. Pentru realizarea acestor lucrări, ANL va putea încheia contracte de proiectare și execuție direct cu firme specializate și/sau cu operatori autorizați în domeniul serviciilor de gospodărire comunală. Finanțarea lucrărilor va trebui asigurată de titularii dreptului de prorpietate asupra locuințelor.
„Solicitările de dezvoltare a unor programe de construcții de locuințe proprietate privată prin credit ipotecar, destinate în mod exclusiv personalului instituțiilor din sectorul de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, altor instituții din administrația publică centrală și locală, se pot efectua de fiecare persoană juridică sau prin asociere între acestea. În același mod, dar fără a se intersecta cu solicitările instituțiilor publice, se pot efectua și solicitările unor persoane juridice cu capital privat”, se arată în hotărâre.
În cazul programelor de construcții de locuințe dezvoltate în asociere, finanțarea și realizarea studiilor de prefezabilitate vor fi stabilite prin acordul de asociere încheiat între părți.
Pentru obiectivele noi de investiții, Agenția Națională pentru Locuințe va prelua, prin protocol, de la consiliile locale, județene, Consiliul General al Municipiului București sau de la autoritățile administrației centrale din învățământ și sănătate studiile de prefezabilitate și terenurile aferente construcțiilor. Terenurile rămân sau sunt preluate în folosința gratuită a ANL pe durata de realizare a investițiilor.