Afecțiunile respiratorii pot apărea indiferent de anotimp și se află în legătură cu:
– scăderea capacității de apărare a organismului față de agresiunile virale și/sau microbiene ;
– terenul alergic al unora dintre noi, congenital sau dobândit ;
– mediul ambiant, precum diferențele bruște de temperatură (să nu pierdem din vedere nici expunerea la aerul condiționat), curenții de aer sau contactul cu alimente și lichide reci sau mai reci decât eram obișnuiți în mod curent.
Având în vedere cele arătate, se naște întrebarea: putem să ne creștem rezistența față de factorii cauzali ai suferințelor respiratorii sau putem preveni recăderile pe parcursul expunerii noastre la factorii favorizanți ai acestora?
Statistic vorbind, afecțiunile respiratorii, cele care includ bolile căilor respiratorii cât și cele pleuro-pulmonare, au o pondere crescută de apariție pe durata anotimpului rece sau a anotimpurilor de tranziție, precum primăvara și toamna.
Nu este pentru nimeni un secret nici faptul că mulți dintre noi avem semnele virozei respiratorii și pe durata verii. De cele mai multe ori însă, simptomatologia se află în strânsă legătură cu consumul alimetelor sau lichidelor reci, atunci când suntem hipertermici (supraîncălziți) sau când există o expunere neașteptată și/sau prelungită la aerul condiționat.
Ce trebuie făcut?
– evitarea oricărui context care ne expune la o încărcătură microbiană, virală și/sau bacteriană crescută (aglomerația, colectivitățile potențial purtătoare) ;
– imunomodularea sau creșterea rezistentei organismului față de agresiunile microbiene (administrarea de preparate speciale, vaccinuri sau suplimente nutriționale) ;
– evitarea situațiilor care agresează sau suprasolicită termic organismul;
– creșterea rezistenței nespecifice a organismului uman față de îmbolnăvirile de orice natură prin alternanța expunerii la factorii termici cu valori extreme ai mediului ambiant. Aceasta poate fi obținută prin:
– saună;
– înot;
– dușuri alternante;
– jogging (purtând îmbrăcăminte adecvată);
– expunerea indirectă la sursele de aer condiționat ;
– aerisirea periodică a încăperilor în care ne petrecem mare parte din timpul unei zile;
– expunerea la soare sau băile de soare, urmate de intrarea în apa rece ;
– practicarea în mod constant a unui sport sau a unei activități de educație fizică sau sportivă de agrement;
– respectarea orelor de somn și a intervalelor de odihnă ;
– evitarea suprasolicitării organismului și a stresului;
– alimentație corespunzătoare care să asigure organismului cantități suficiente din toate nutrimentele, cât și din punct de vedere al încărcăturii calorice ;
– vestimentație adecvată anotimpului sau temperaturii mediului ambiant ;
– tratarea suferințelor coexistente sau a bolilor asociate, precum cele cardiocirculatorii, hepatice, renale, alergice sau infectocontagioase.
Sursa www.tonica.ro





