Companiile aeriene care operează de pe Aeroportul „Ștefan cel Mare” din Salcea au reluat zborurile, după deschiderea spațiului aerian din România. Potrivit spuselor directorului aeroportului, Dumitru Sahlean, în cursul dimineții zilei de ieri a decolat avionul companiei Blue Air, pe ruta Suceava – Roma, urmând ca în cursul serii să aterizeze avioanele de pe rutele Timișoara – Suceava, București – Suceava și Roma – Suceava. Sahlean a precizat că până în momentul de față nici o companie aeriană care operează de pe Aeroportul „Ștefan cel Mare” nu a anunțat modificări la orarul de zbor deja stabilit.
Reamintim că aeroportul din Salcea a fost închis în dimineața zilei de sâmbătă, 17 aprilie a.c., ca urmare a închiderii întregului spațiu aerian din România. De la închidere, aeroportul sucevean a înregistrat pierderi de peste 5.000 de euro, reprezentând contravaloarea serviciilor prestate pentru zborurile efectuate de către cele trei companii care operează din Suceava, Tarom, Blue Air și Carpatair.