Fostul premier Adrian Năstase este urmărit penal de procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) în dosarul „Mătușa Tamara” și cel privind achizițiile de obiecte din China, pentru care Camera Deputaților a dat aviz favorabil în 4 martie.
„Procurorii DNA efectuează acte de urmărire penală față de Adrian Năstase în două cauze penale, urmare a hotărârii Camerei Deputaților nr. 8 din 4 martie 2009, prin care «se solicită urmărirea penală a domnului deputat Adrian Năstase, fost prim-ministru al Guvernului României pentru faptele ce fac obiectul dosarului nr. 68/P/2008 și 227/P/2006 ale Direcției Naționale Anticorupție»”, a precizat DNA, la solicitarea agenției MEDIAFAX.
Sursa citată precizează că hotărârea a fost luată ca urmare a sesizării formulate de procurorul general al României, Codruța Kovesi, în conformitate cu prevederile articolului 109 alineatul 2 din Constituția României și a articolelor 12 și 19 din Legea 115/1999 privind răspunderea ministerială, republicată și având în vedere Decizia Curții Constituționale nr. 270 din 10 martie 2008.
În cele două dosare în care procurorii DNA au început urmărirea penală, fostului premier Adrian Năstase i-au fost aduse la cunoștință învinuirile în 21 mai și, respectiv, 26 mai.
Adrian Năstase a venit, marți, la ora 8.45, la sediul DNA, unde a stat aproximativ o oră. Procurorii anticorupție i-au prezentat fostului premier Adrian Năstase acuzațiile în dosarul privind achiziția mai multor bunuri aduse din China, dosar pentru care Camera Deputaților a avizat favorbil urmărirea penală în martie.
Potrivit procurorilor, Adrian Năstase, în perioada 2002-2004, împreună cu soția sa, Daniela Năstase, ar fi introdus în România, în mod ilegal, mai multe containere cu bunuri achiziționate din China, și anume materiale de construcții, obiecte și instalații sanitare, piese de mobilier, articole electrice și electrocasnice, dar și obiecte de decor și uz casnic pentru dotarea imobilelor situate în București, strada Muzeul Zambaccian și strada Cristian Tell, precum și imobilul din comuna Cornu.
În 4 martie, Plenul Camerei Deputaților a votat cererea procurorului general Codruța Kovesi de începere a urmăririi penale în cazul deputatului Adrian Năstase, în dosarele „Mătușa Tamara” și cel referitor la importul de bunuri din China.
Acesta nu este singurul dosar al fostului premier instrumentat de procurorii DNA.
În luna ianuarie, procurorii DNA l-au trimis în judecată pe Adrian Năstase, fost președinte al PSD, în dosarul „Trofeul calității în construcții”, fiind acuzat de folosirea influenței sau autorității funcției de președinte al unui partid în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase.
Potrivit rechizitoriului, în cursul anului electoral 2004, Inspectoratul de Stat în Construcții (ISC), sub conducerea Irinei Jianu, „a inițiat organizarea unui simpozion intitulat «Trofeul calității în construcții»”. „În realitate, simpozionul reprezenta un cadru în care, prin instituirea unor taxe de participare, se masca strângerea unor sume de bani pentru campania electorală prezidențială a inculpatului Adrian Năstase”, susținea DNA.
Potrivit rechizitoriului, prejudiciul total cauzat ISC prin faptele inculpaților este de aprope șapte milioane de lei.
Adrian Năstase a mai fost cercetat, alături de Miron Mitrea, într-un alt dosar în legătură cu dobândirea proprietății asupra întregului imobil situat în strada Muzeul Zambaccian din Capitală, imobilul fiind evaluat la peste 1.500.000 euro, cu toate dotările aferente, inclusiv sistemul de supraveghere.
Camera Deputaților nu a avizat, în august anul trecut, cererea procurorilor de a-l cerceta pe fostul premier în acest dosar.
În privința acestui dosar, procurorul general, Codruța Kovesi, a cerut din nou, în 18 mai 2009, Camerei Deputaților avizul, însă Comisia pentru Regulament a decis, luni, că este inadmisibilă.
În 13 noiembrie 2006, DNA a dispus trimiterea în judecată a lui Adrian Năstase pentru dosarul Zambaccian, dosar care a fost suspendat printr-o decizie a Curții Constituționale, prin care s-a stabilit că este nevoie de avizul Parlamentului pentru cercetarea miniștrilor.
Din cauza aceleiași decizii a Curții Constituționale, și un alt dosar, „Mătușa Tamara”, în care Adrian Năstase a fost trimis în judecată, în mai 2007, fiind acuzat că l-ar fi numit pe Ioan Melinescu la conducerea Oficiului Național pentru Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor (ONPCSB) între anii 2001-2004, pentru distruge un dosar al soției sale, a fost retrimis procurorilor de către instanță.