Victimă

Adolescent de 15 ani, accidentat grav pe trecerea de pietoni din fața poliției



Un adolescent în vârstă de 15 ani a ajuns în stare gravă la spital după ce a fost lovit de un autoturism pe trecerea de pietoni. Accidentul s-a produs sâmbătă, în jurul orei 13.00, pe artera principală a Sucevei, pe zebra din fața Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.
Din ancheta poliției rezultă că șoferul, Gheorghe Călin, în vârstă de 51 de ani, din comuna Fântânele, l-a lovit pe minorul Ioan R., domiciliat în Moara, care se angajase în traversarea străzii pe trecerea de pietoni, dinspre Direcția Silvică spre poliție.
Din păcate, leziunile suferite de băiatul de 15 ani sunt grave. La Spitalul Județean Suceava el a fost diagnosticat cu fractură de femur stâng (osul principal al piciorului), mai având de asemenea și o gravă leziune, cu desprindere de mușchi, la genunchiul aceluiași picior. Având în vedere problemele medicale mai deosebite s-a decis ca minorul să fie transportat la o unitate spitalicească din Iași. La o primă evaluate a medicilor din Suceava acesta are nevoie de cel puțin 30-35 de zile de spitalizare.
Adolescentul face parte dintr-o familie săracă, tatăl său fiind îngrijitor la stadionul Areni.
În privința șoferului, acesta a fost verificat cu etilotestul, rezultând că nu a băut.
Ancheta poliției continuă pentru stabilirea împrejurărilor exacte în care s-a produs accidentul.



Recomandări

Doi dintre copiii din mașina răsturnată în râul Bistrița sunt în stare gravă. Mama lor are și ea leziuni severe

Doi dintre copiii din mașina răsturnată în râul Bistrița sunt în stare gravă. Mama lor are și ea leziuni importante
Doi dintre copiii din mașina răsturnată în râul Bistrița sunt în stare gravă. Mama lor are și ea leziuni importante

Un șofer beat care a provocat un accident grav și a fugit, trimis în judecată în stare de arest preventiv, alături de complicele său

Au venit din Timiș la o nuntă în Suceava și au ajuns pe pat de spital, cu leziuni grave, după ce un șofer beat le-a izbit mașina
Au venit din Timiș la o nuntă în Suceava și au ajuns pe pat de spital, cu leziuni grave, după ce un șofer beat le-a izbit mașina