Actualitate


Peste 500 de dascăli suceveni și-au depus dosarele pentru a obține gradații de merit

Bărbatul din Vadu Moldovei victimă a exploziei de săptămâna trecută a decedat

Poșta Română vrea să știe câți angajați vor pleca prin demisie sau pensionare anticipată

Fetiță în vârstă de 10 ani, cu boala oaselor de sticlă, are nevoie urgent de ajutor

Ponta:Preluăm în Legea despăgubirilor un amendament ce împiedică cesionarii să ascundă prețul

Băsescu: Rata de absorbție a fondurilor UE, de numai 13,5%, nu ne mulțumește

Antonescu: Mai bine discutăm despre huliganii Rapid-Steaua decât să mai discutăm despre Băsescu

Senatul elimină prevederea potrivit căreia premierul poate conduce delegația la Consiliul European

Băsescu, Guvernului: Avem, pentru prima dată de la Revoluție, un sold pozitiv la comerțul exterior

Robert Cazanciuc a depus jurământul de învestitură ca ministru al Justiției

Senatul a adoptat trecerea Transelectrica și a Transgaz de la Economie la Finanțe

Ponta, întrebat când începe investiția Daimler: Nu știu despre ce întrebați, dar apreciez capcana

Raportul întocmit în legislatura trecută la proiectul Constituției transmis în 2011, trimis plenului

Ponta: Preluăm în Legea despăgubirilor un amendament ce împiedică cesionarii să ascundă prețul real

Licitația pentru asigurarea flotei Tarom a fost suspendată la solicitarea Astra, actualul asigurător

Zgonea: Statutul parlamentarilor va fi votat miercuri, după angajarea răspunderii Guvernului

Dragnea: Le-am cerut liberalilor să aibă patimă puțină, cu regiunile nu pleacă nimeni în mormânt

Constantin: Fermierii au început să se asocieze, dar sunt încă sute de mii cu 1-5 hectare

Numărul de angajați și salariile din Poșta Română vor scădea, după reducerea activității companiei

Bucătăria de vară și acoperișul unei case, mistuite de flăcări, în comuna Râșca

Aproximativ 150 de sindicaliști au protestat la Guvern, cerând modificarea Legii dialogului social

Tichetele pentru „Rabla” se distribuie din 15 mai și vor putea fi decontate până pe 20 noiembrie

Președintele Băsescu a semnat numirea lui Cazanciuc în funcția de ministru al Justiției

Statul va sprijini cu câte 50.000 de euro înființarea a 1.000 de ferme familiale

Oameni de afaceri de succes vin la Suceava pentru a dezvălui secretele succesului pe timpul crizei