La Talcioc Cultural va avea loc duminică, 7 aprilie, începând cu ora 18:00, o acțiune umanitară, pentru gemenele Alexia Antonella și Florentina Laura Dinu, în vârstă de 7 ani, diagnosticate cu tetrapareză spastică, retard psihomotor și distrofie musculară gradul I. Intrarea este de minim 5 lei, bani care vor ajunge la gemene, pentru a-și procura orteze de zi și de noapte. Evenimentul, organizat de La Fierarie Talcioc Cultural & 3D Cafe, cu ajutorul Asociației Kontrast-E și Primăria Preutești, constă în proiecția filmului „Condamnat la viață”, de Bogdan Dreyer.
Povestea filmului este una despre prietenie, umanitate și sacrificiu, o tragicomedie adaptată după nuvela „Moartea lui Ipu”, de Titus Popovici. Ipu este un soldat francez rămas într-un sat din Transilvania, după ce o rană gravă din Primul Război Mondial i-a afectat memoria. Un soldat german este găsit mort la marginea satului de către un băiat de 11 ani.
Întrucât nu se știe cine este vinovatul, iar ofițerii germani amenință că vor executa câțiva dintre fruntașii satului dacă nimeni nu se va preda, elita încearcă să-l convingă pe Ipu, „nebunul satului”, să-și asume vina în schimbul promisiunii unei înmormântări fastuoase și a unor recompense.
Povestea gemenelor
Alexia Antonella și Florentina Laura Dinu s-au născut pe 14 aprilie 2006, în București. Ele au locuit o perioadă, împreună cu părinții și surioara mai mare, în București, la bunicii materni, după care s-au mutat, împreună cu aceștia, în Preutești. În prezent, locuiesc împreună cu mama lor și bunicii materni în comuna Preutești. Tatăl fetițelor le-a părăsitîn 2007. La naștere, fetițele erau aparent sănătoase, dar la 3 luni au fost diagnosticate că tetrapareză spastică, retard psihomotor și distrofie musculară gradul I. Surorile nu comunicau, nu puteau sta în picioare, nu reacționau la stimulii externi. Minorele se încadrează în gradul de handicap grav cu însoțitor.
Trăiesc din alocația gemenelor
În vara anului 2008, Serviciul Echipa Mobilă Fălticeni din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Suceava a constatat situația extrem de dificilă a gemenelor Alexia și Florentina, motiv pentru care fetițele au fost selectate să participe în programul “Phare 2006”, program prin care au fost ajutate și financiar, dar și cu terapie la domiciliu. Fetele au beneficiat de servicii de kinetoterapie și logopedie. Munca specialiștilor a început să se vadă clar în luna iunie 2009, când fetițele au început să vorbească, înțeleg multe lucruri din ceea ce li se spune și se fac înțelese la rândul lor. Surorile au căpătat mici abilitați, pășesc câte puțin, dar susținute.
Drumul spre recuperare al gemenelor este abia la început. În urmă cu o lună, gemenele au suferit intervenții chirurgicale de alungire a tendoanelor la Spitalul Județean Suceava. Acestea mai necesită cel puțin două-trei operații, destul de costisitoare, care trebuie făcute la o clinică din Chișinău. Până atunci, ele necesită orteze de zi și de noapte, pe care mama minorelor nu își permite să le achiziționeze, deoarece singurul venit este alocația copiilor. În prezent, cele doua fetițe frecventează cursurile GrădinițeiSpeciale „Lizuca” Fălticeni, în regim extern.