Accidentul aviatic de la Tuzla, cercetat de procurorii militari ai Parchetului instanței supreme



Accidentul aviatic de la Tuzla, în urma căruia au decedat 12 militari, va fi cercetat de procurorii militari ai Parchetului instanței supreme, care au izolat deja locul și au ridicat corpurile, cazul fiind preluat la ordinul procurorului general, Codruța Kovesi.
La Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar București s-a înregistrat cauza având ca obiect catastrofa aviatică de la Tuzla, luni, soldată cu moartea a 12 militari care efectuau o misiune de zbor pentru antrenamente de parașutare, se arată într-un comunicat de marți al procurorilor.
Prin ordinul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Codruța Kovesi, cauza a fost preluată de Secția Parchetelor Militare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
„La fața locului s-a deplasat echipa coordonată de procurorii militari, însoțită de comisia specială de investigare constituită la nivelul Ministerului Apărării Naționale, împreună cu specialiști criminaliști conduși de comisar șef Gabriel Țâru, directorul Institutului de Criminalistică din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române”, se mai arată în comunicat.
Ca prime măsuri, s-a izolat locul tragediei, fiind ridicate cele 11 cadavre carbonizate, iar cele trei victime au fost transportate la Spitalul Militar Central București. O victimă a decedat la spital, alte două fiind internate în stare stabilă.
Cercetările au continuat la fața locului până în jurul orelor 1:30, fiind periată întreaga zonă pentru a fi ridicate toate probele.
Totodată, s-a asigurat paza zonei și s-a dispus reluarea cercetărilor, marți dimineață, la 8.00.
La ora transmiterii comunicatului, se efectuează necropsiile cadavrelor la Spitalul Județean Constanța, iar la fața locului se continuă perierea zonei pentru a fi identificate toate componentele avionului în vederea stabilirii pistelor de cercetare.
„După finalizarea cercetării locului accidentului, vor fi avansate eventualele variante de anchetă”, mai arată anchetatorii.
Ancheta este coordonată de o echipă de procurori militari, condusă de adjunctul Secției Parchetelor Militare, colonelul Nicolae Lupulescu.
Kovesi l-a desemnat pe Marius Iacob, procuror șef al Secției de Urmărire Penală și Criminalistică, pentru a asigura toate măsurile procedurale necesare cercetării, din punct de vedere criminalistic.
Un avion AN-2, aparținând Școlii de Aplicație pentru Forțele Aeriene din Boboc, care executa o misiune de zbor pentru antrenamente de parașutare, s-a prăbușit luni, în jurul orei 17.40, pe aerodromul Tuzla.
Ministerul Apărării Naționale a anunțat, marți, că în catastrofa aviatică de la Tuzla și-au pierdut viața patru militari din cadrul Forțelor Aeriene și opt din cadrul Forțelor Navale, cu vârste între 22 și 49 de ani, majoritatea acestora fiind necăsătoriți.
Potrivit unui comunicat de marți al MApN, militarul care a murit, luni noapte, la Spitalul Universitar de Urgență Militar Central, este locotenentul Liviu Antim.
Ministerul Apărării precizează că în urma accidentului de la aerodromul din Tuzla și-au pierdut viața patru militari din cadrul Forțelor Aeriene și opt din cadrul Forțelor Navale.
Aceștia sunt: comandorul Nicolae Jianu (comandantul Școlii de Aplicație pentru Forțele Aeriene „Aurel Vlaicu” din Boboc), care avea 49 de ani, era căsătorit și avea doi copii, locotenent-comandor Cătălin Vicențiu Antoche (34 de ani), care era căsătorit și avea un copil, locotenent Lavinia Guiță (26 de ani), necăsătorită.
În accidentul aviatic și-au pierdut viața și maistrul militar clasa I Răzvan Rângheț, care avea 43 de ani, era căsătorit și avea doi copii, locotenent Liviu Antim, care avea 27 de ani și era necăsătorit, maistrul militar clasa a II-a Florin Claudiu Cișmașu, care avea 34 de ani, era căsătorit și avea doi copii.
De asemenea, în accident au murit și maistrul militar clasa a II-a Cătălin Rădoi, care avea 36 de ani, era căsătorit și avea un copil, maistrul militar clasa a III-a Băduț Papuc, care avea 29 de ani și era necăsătorit, fruntașul Constantin Vlăduț Sărman, care avea 26 de ani și era necăsătorit, fruntașul Marius Cătălin Chioveanu, care avea 22 de ani și era necăsătorit, fruntașul Cosmin Furtună, în vârstă de 28 de ani, necăsătorit, și soldatul Cosmin Florescu, în vârstă de 25 de ani, necăsătorit.
Conform sursei citate, starea celor doi militari răniți, căpitanul Daniel Bâlsanu și maistrul militar clasa a IV-a Marius Nazare, este stabilă, aceștia fiind internați la Spitalul Militar pentru investigații medicale suplimentare și tratament.
Ministrul Apărării Naționale Gabriel Oprea și șeful Statului Major General, amiralul Gheorghe Marin, urmăresc cu atenție evoluția stării de sănătate a militarilor răniți și sunt alături de familiile greu încercate, precizează MApN.