Tot mai multe

Accidentele rutiere grave, un nou salt îngrijorător în ultimul an



Pe parcursul anului 2011, polițiștii rutieri au înregistrat 374 de accidente rutiere
Pe parcursul anului 2011, polițiștii rutieri au înregistrat 374 de accidente rutiere

Accidentele rutiere au continuat să crească într-un ritm îngrijorător și pe parcursul anului trecut în județul Suceava, viteza excesivă, pietonii care au traversat strada neglijent dar și șoferii băuți făcând ca numărul victimelor să fie mai mare decât în 2010.
Conform statisticilor Serviciului de Poliție Rutieră Suceava, pe parcursul anului trecut în județ s-au petrecut 374 de accidente, cu 49 mai multe decât în aceeași perioadă din 2010. Există și un aspect pozitiv, de altfel foarte important. Numărul decedaților în accidente a fost mai mic, anul trecut înregistrându-se 77 de morți în accidente, față de 99 în 2010. Creșterea numărului de accidente se vede însă la numărul de răniți grav. Numărul acestora este cu 56 mai mare comparativ cu 2010.
Statisticile arată că cele mai multe accidente se petrec în localitățile limitrofe Sucevei, dar și în zona Rădăuți.
În ultima perioadă marea problemă sunt accidentele în care cad victime pietonii.
Subcomisarul Petrică Jucan, șeful Serviciului de Poliție Rutieră Suceava, a declarat: „Am avut foarte multe accidente grave după traversări neregulamentare ale pietonilor, în special pe sectoarele de drumuri naționale. Aici este marea problemă cu care ne confruntăm”.
Interesat de precizat este că deși există și un număr important de accidente petrecute pe trecerile de pietoni, din cauza șoferilor care nu au dat prioritate, nici unul dintre acestea nu a fost mortal, în ultimul an. Tragediile apar în afara localităților, pe unde se circulă cu viteze mari și unde un pieton care trece strada neglijent este victimă sigură.
În afara pietonilor care nu se asigură suficient la traversarea străzii, victime în accidente mai cad și cei care se deplasează pe marginea carosabilului, după lăsarea întunericului, fără a purta nici un fel de elemente reflectorizante.
În ușoară creștere este și numărul accidentelor provocate de șoferi băuți. În mai multe cazuri, aceștia au lăsat în urmă adevărate drame, în care au căzut victime oameni care au avut doar ghinionul de a se afla în fața lor. Șoferii băuți continuă să fie o mare problemă pe șoselele județului, deși polițiștii rutieri și-au concentrat foarte mult acțiunile din ultima perioadă pe depistarea lor.



Recomandări

Suceava stă mai bine la capitolul mortalitate în accidente rutiere în acest an. Iașiul și Clujul au ajuns în fruntea clasamentului negru

Bărbatul accidentat mortal pe str. Traian Vuia traversase pe trecerea de pietoni. Șoferul unui autoturism l-a lovit în plin, de lângă un camion

Bărbatul accidentat mortal pe str. Traian Vuia traversase pe trecerea de pietoni. Șoferul unui autoturism l-a lovit în plin, de lângă un camion
Bărbatul accidentat mortal pe str. Traian Vuia traversase pe trecerea de pietoni. Șoferul unui autoturism l-a lovit în plin, de lângă un camion